Dupa un an in care s-a pozitionat drept primul SAI axat exclusiv pe administrarea individuala a portofoliilor, Explore Asset Management lanseaza un fond de investitii, o premiera pentru piata romaneasca, a declarat directorul general, Cristian Tudorescu (foto), pentru Wall-Street.
Noutatea vine din faptul ca va fi primul fond inchis, orientat pe actiuni din Romania si din alte piete, cu deschideri periodice, prima atragere de capital fiind in urmatoarele saptamani, imediat dupa aprobarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.

“Portofoliul-tinta este o combinatie intre expunerea pe revenirea Europei de Est, inclusiv Romania, si pe zona de crestere (chiar si din aceasta perioada) din Asia si America Latina, mai exact Brazilia. Pe aceste piete, expunerea va fi indirecta, prin indici sau Exchange Trading Funds (ETF-uri). Vrem sa oferim clientilor oportunitatea cresterilor actuale si a revenirilor din viitor”, a declarat Cristian Tudorescu.

El a mai spus ca lansarea acestui fond vine din nevoia de a gasi un echilibru intre confirmarea unor asteptari de asezare economica la nivel international si potentialul pietei de actiuni, pe termen mediu si lung.

“Am ales sa facem un fond inchis, cu deschideri periodice, pentru ca vrem sa contam pe un anumit capital, fara sa existe riscuri foarte mari de retrageri de bani sau fluctuatii”, a motivat Tudorescu alegerea profilului noului fond Explore Asset Management.

Cititi maine un interviu cu Cristian Tudorescu, directorul general al Explore Asset Management.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri