Mark Meyer, care reprezinta familia Malaxa - cel mai mare actionar privat al Fondului Proprietatea, cu o detinere de circa 8% - are si posibilitatea sa mandateze alta persoana pentru semnarea contractului, in cazul in care nu va fi disponibil, informeaza NewsIn.

Directorul Fondului, Daniela Lulache, declarase in urma cu o saptamana ca familia Malaxa a cerut mandatarea altei persoane pentru semnarea contractului cu Franklin Templeton, dupa ce Enache Jiru a renuntat recent la mandatul acordat de actionari FP in 7 septembrie.

Presedintele comisiei de selectie a administratorului Fondului Proprietatea, Enache Jiru, a renuntat la inceputul acestei luni la imputernicirea acordata de actionari pentru semnarea contractului cu Franklin Templeton, deoarece se afla intr-o situatie contradictorie, dupa solicitarea Guvernului de renegociere a contractului. Pana in prezent nu sunt cunoscute modificarile aduse contractului de administrare in urma renegocierii cerute de Guvern.

Fondul Proprietatea a raportat pentru primele noua luni din an un profit net preliminat de 655 milioane lei (155 milioane euro), in urma vanzarii participatiilor la CEZ, si estimeaza ca profitul anual va creste in 2009 cu 48%, la aproximativ 690 milioane lei.

Initial, Fondul se astepta sa obtina un profit net de 212,4 milioane lei pentru intreg anul 2009, dar tinta de profit a fost depasita ca urmare a vanzarii participatiilor la CEZ Distributie, CEZ Vanzare si CEZ Servicii, in cuantum de 546,7 milioane lei.