Statul nu are nici un interes sa aduca Fondul Proprieteatea prea curand la cota Bursei, deoarece fondul ar trebui sa fie inregistrat la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, ceea ce ar duce la blocarea procesului de despagubire, a spus Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor, la forumul “Piata de capital”, organizat de Finmedia.
Dan Paul a explicat ca daca statul ar aduce Fondul Proprieteatea la Bursa in momentul de fata, iar valoarea din piata a actiunilor FP ar fi sub cea nominala, ar insemna ca statul ar trebui sa acorde despagubitilor mai multe actiuni pentru aceleasi sume de bani.

"Pretul de pe Bursa ar supune statul la un efort financiar mult mai mare si ar trebui sa dea pana la de patru ori mai multe actiuni, pentru ca titlurile de despagubire nu vor mai putea fi convertite la valoarea nominala a actiunilor", a subliniat Dan Paul.

Pe de alta parte, reprezentantii Depozitarului Central au mentionat ca in contractul pe care l-au incheiat cu Fondul Proprietatea este prevazuta doar inregistrarea transferului de actiuni, fara a fi cunoscut pretul la care se efectueaza aceea tranzactie.

Acest lucru ar putea insemna ca statul nu poate percepe impozit, crede Dan Paul.

"Trebuie facut un act aditional la contractul Fondului Proprietatea cu Depozitarul Central pentru tranzactionarea actiunilor FP pe un mecanism de tip OTC", a explicat Adriana Tanasoiu, directorul general al Depozitarului Central.

In acelasi timp, Dan Paul a precizat ca actul constitutiv al FP nu trebuie modificat pentru ca actiunile sa fie tranzactionate pe ROTC, deoarece el prevede ca tranzactiile cu actiuni ale Fondului sa fie realizate conform legii, iar mecanismul ROTC indeplineste conditiile legale.

In luna septembrie, casele de brokeraj membre ale Asociatiei Brokerilor au aprobat implementarea unui mecanism de tranzactionare de tip OTC (over the counter), care ar putea aduce la tranzactionare actiunile a 200 de societati nelistate, printre care, cele mai importante ar putea fi cele ale Fondului Proprietea.

Fondul Proprietatea, fata in fata cu “reactiunea” privind tranzactionarea pe ROTC


Fondul Proprietatea a fost creat in 2005, ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist, carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate. Fondul are participatii la 88 de companii, cele mai multe din domeniul energetic.

Statul a promis, la crearea Fondului, ca va lista FP in cel mai scurt timp la bursa din Bucuresti si pe o piata internationala, ceea ce ar fi permis actionarilor sa isi poata valorifica usor titlurile cu care au fost despagubiti. Insa termenul de listare a fost mereu amanat, ultimele declaratii indicand ca intrarea la cota bursei se va face, probabil, in 2010.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri