Cele 27% din cadrul capitalului social al producatorului de lactate Prodlacta (PRAE) transferate in cursul sedintei de joi s-au schimbat intre doua companii controlate de grupul Tyras.
Astfel, Dairy Industry of Xanthi “Rodopi” si-a vandut participatia companiei Olympus Dairy Industry, ambele companii avand ca actionar majoritar grupul Tyras din Grecia.

Conform informatiilor de pe Registrul Comertului, Olympus Dairy Industry din Baraolt, Covasna, este detinuta in proportie de 60% de catre grupul Tyras.

Schimbul s-a realizat pe piata Deal a segmentului Rasdaq pentru suma de 12,1 milioane lei (2,94 milioane euro).

Compania brasoveana a obtinut un profit net de numai 71.250 lei in primele noua luni ale acestui an, cu 96% mai mic decat cel afisat in aceeasi perioada a anului anterior, dupa ce pierderile sale financiare s-au dublat, ajungand la 1,86 milioane lei.

Compania are un capital social de 14,45 milioane lei, impartit in 10,62 milioane actiuni cu valoarea nominala de 1,36 lei.

Actionarul majoritar al companiei este asociatia salariatilor, cu o detinere de 48,8% din capitalul social, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) mai are o participatie de 4,32%.

Valoarea de piata este de 43,56 milioane lei (10,5 mil. euro), conform ultimei cotatii de 4,1 lei/actiune.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri