Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a aprobat prelungirea programului de tranzactionare pentru derivatele pe Dow Jones in lei, dar si lansarea contractului pe indicele American denominat in dolari, a anuntat Bursa din Sibiu.
Astfel, noul program de tranzactionare pentru DEDIJA_RON va fi de la 9.45 la 19.00, cu o presesiune de jumatate de ora, incepand cu 9.15.

Data de la care noul program va fi implementat va fi hotarata de consiliul de administratie al Sibex.

"Contractul futures pe indicele Dow Jones denominat in lei a avut, In doar o luna de la lansare, o evolutie spectaculoasa, ajungand pe locul secund in topul de lichiditate si devenind cel mai de success produs lansat de Sibex in ultimii patru ani. Prelungirea programului sau de tranzactionare pana la ora 19,00 va insemna o posibilitate mai mare de corelare cu piata americana si cu perioada de varf a acesteia sub aspectul lichiditatii, fapt care speram sa duca la cresterea si mai puternica a volumului pe acest produs”, a declarat Teodor Ancuta (foto), presedintele Sibex.

De asemenea, CNVM a remis BMFM certificatului de inregistrare a contractului futures pe indicele american Dow Jones Industrial Average, denominat in dolari.

Noul instrument va avea simbolul DEDIJA_USD, scadente trimestriale de pana la 12 luni, iar marimea obiectului contractului este de 1 dolar x valoarea indicelui in puncte. Pasul de tranzactionare va fi de 0,01 puncte (0,01 USD).

Programul de tranzactionare va fi cel normal al pietei, de la 9.45 la 17.00 plus 30 de minute de predeschidere, urmand ca data de incepere a acestui instrument sa fie comunicata ulterior.

Presedintele Sibex considera ca lansarea contractului pe DIJA denominat in dolari este o masura care vine in sprijinul investitorilor care tranzactioneaza indicele american si pe pietele externe si care doresc sa elimine din ecuatie riscul de schimb valutar.

“Consideram ca si DEDIJA_USD va avea un impact la fel de puternic in piata ca si DEDIJA_RON", a mai spus Ancuta.





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri