Actiunile din componenta BET au revenit in atentia investitorilor in saptamana care tocmai s-a incheiat, indicii atingand maximele ultimului an.
Lichiditatea pietei din saptamana 14-19 martie a urcat cu 46% la 340,02 milioane lei (83,3 mil. euro), aproape jumatate din rulaje fiind reprezentate de schimburile cu obligatiuni.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 5,06% in ultima saptamana, la 5.898,451 puncte, in timp ce indicele compozit al pietei, BET-C, a urcat cu 4,24%, pana la 3.394,48 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, a inregistrat o apreciere de 3,89%, la nivelul de 31.394,50 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a castigat 4,20%, pana la 11.701,77 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a incheiat saptamana in crestere cu 4,43%, pana la 579,10 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, s-a apreciat cu 4,23%, pana la nivelul de 784,85 puncte.

“Cred ca in perioada urmatoare ochii investitorilor vor fi indreptati catre Adunarile Generale ale societatilor si propunerile din cadrul acestora. Desi sunt de parere ca o scurta perioada de corectii ar fi una sanatoasa, cred ca pana la datele de inregistrare am putea vedea o evolutie in lateral si am putea asista la volatilitati mai moderate”, a declarat Georgiana Pacesila, asset manager la Confident Invest, pentru Wall-Street.

SIF-urile au revenit in vizorul investitorilor


“Saptamana trecuta a fost una de entuziasm la Bursa de Valori Bucuresti, in care am putut observa o revenire a apetitului investitorilor pentru actiunile blue-chips, multe intre ele atingand noi maxime pentru aceasta perioada”, se indica in raportul saptamanal al Intercapital Invest, Puls Capital.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din sector, cu un rulaj de 33,3 milioane lei, si s-au apreciat cu 6,71%, la pretul de 1,75 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au inchis saptamana cu o crestere cu 2,80%, la 1,47 lei, in urma unor tranzactii de 16,3 milioane lei.

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au inregistrat o crestere de 4,73% pana la pretul de 1,55 lei, in urma unor tranzactii de 7,65 milioane lei, iar titlurile SIF Muntenia (SIF4) au castigat 2,29%, la 0,895 lei, pe un rulaj de 5,6 milioane lei.

Actiunile SIF Transilvania (SIF3) au facut obiectul unor tranzactii in valoare de 8,3 milioane lei, in timp ce cotatia a urcat cu 2,37%, la 0,865 lei.

Din sectorul bancar, titlurile Bancii Transilvania (TLV) au castigat 3,52%, pana la pretul de 2,35 lei, in urma unor schimburi de 11,49 milioane lei, in timp ce actiunile BRD Groupe Societe Generale (BRD) au urcat cu 4,73%, la 15,5 lei/actiune, pe o lichiditate de 17,3 milioane lei.

“Dintre actiunile bancare, cele ale BRD, au beneficiat de un interes ridicat, acestea apreciindu-se fata de saptamana anterioara cu 4,7% si reusind spargerea, dupa aproape 3 luni, a range-ului de pret strans 14-15 lei/actiune, pe fondul unor volume in sensibila crestere”, se arata in raportul Puls Capital.

Pe de alta parte, actiunile Erste Bank (EBS) au pierdut 0,41%, pana la 122 lei, pe fondul unui rulaj de 6,2 milioane lei.

Crestere spectaculoasa la OMV Petrom

Titluri OMV Petrom (SNP) au avut o evolutie spectaculoasa in saptamana trecuta, cotatia urcand cu 13,4%, pana la 0,33 lei, in urma unor schimburi de 21,6 milioane lei. Pe de alta parte, actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au pierdut 0,67%, la 0,074 lei, pe o lichiditate de 5,48 milioane lei.

“Cresterea rapida a actiunilor Petrom survine pe fondul spargerii range-ului de pret in ultimele noua luni (0,24-0,29 lei/actiune), activandu-se in acest fel multe ordine de cumparare din partea investitorilor fara expuneri importante pe aceste titluri”, mai afirma reprezentantii Intercapital.

Titlurile Transgaz (TGN) au urcat cu 2,83%, pana la cotatia de 236,5 lei, in urma unor schimburi de 9,6 milioane lei, in timp ce actiunile Transelectrica (TEL) au crescut cu 4,26%, la pretul de 18,8 lei, pe o lichiditate de 3,81 milioane lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri