Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat prospectul simplificat de oferta secundara de vanzare de actiuni detinute de SIF Transilvania la SC Siretul SA, conform unui comunicat remis Bursei.

SIF Transilvania (SIF3) va derula in perioada 21 aprilie-15 septembrie o oferta de vanzare a participatiei din cadrul Siretul Pascani (SRT), la un pret de 0,185 lei/actiune, cu 4,6% mai mare decat ultima cotatie a titlurilor.

Societatea de investitii are o detinere de 10,78% in cadrul companiei din industria textila si doreste sa-si lichideze detinerea in intregime. Intermediarul ofertei va fi SSIF Actinvest.

Astfel, SIF Transilvania va primi 3,16 milioane lei (0,76 mil. euro), daca va gasi un cumparator pentru intregul pachet de actiuni.

Ceilalti actionari ai societatii sunt Scala Real Estate Iasi, cu o detinere de 32,97% si Euro Continental, cu o participatie de 10,75%.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »



Citeste si