Bursa de Valori Bucuresti si-a continuat tendinta de scadere inceputa in aceasta saptamana, reusind pana la finalul zilei de tranzactionare sa recupereze o parte din pierderile de la deschiderea sedintei.
Lichiditatea pietei de actiuni a coborat la 47,22 milioane lei (11,39 mil. euro), in timp ce segmentul obligatiunilor a atras schimburi in valoare de 185,15 milioane lei (44,7 mil. euro).

“Cred ca nesiguranta creata de vestile care privesc Grecia care are ca efect evolutii incerte ale pietelor internationale va mai durata o perioada de 2-3 luni, iar miscarile vor influenta si piata locala”, a declarat Florin Ilie (foto), director piete de capital ING Bank Romania, pentru wall-street.ro.

Indicele BET
, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 1,44%, pana la 5.686,22 puncte, iar indicele compozit, BET-C, a pierdut 1,66%, la 3.427,60 puncte.

Indicele BET-FI
, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a pierdut 2,02%, pana la nivelul de 29.436,33 puncte, in timp ce indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a pierdut 1,54%, la 11.631,64 puncte.

Indicele BET-XT
, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborat cu 1,77%, pana la 560,41 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, s-a depreciat 0,63%, pana la 781,88 puncte.

SIF Oltenia, din nou lider la lichiditatea


SIF Oltenia (SIF5) au atras din nou cel mai mare rulaj din piata, de 16,83 milioane lei, iar pretul actiunilor a scazut cu 1,09%, la 1,81 lei. Pe de alta parte, actiunile SIF Moldova (SIF2) s-au depreciat cu 2,22%, pana la 1,32 lei, pe o lichiditate de 7,32 milioane lei.

Din sectorul bancar, actiunile BRD SocGen (BRD) s-au corectat cu 3,95%, la 14,60 lei, pe schimburi de 4,46 milioane lei. De asemenea, titlurile Erste Bank (EBS) s-au depreciat cu 2,01%, pana la 136,20 lei, pe rulaje de 1,14 milioane lei.

In segmentul energetic, titlurile OMV Petrom (SNP) au inchis in stagnare, la 0,316 lei, pe tranzactii in valoare de 2,6 milioane lei, in timp ce titlurile Transgaz (TGN) au pierdut 1,65%, la 244,1 lei, in urma unor schimburi de 1,4 milioane lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri