Cele cinci societati de investitii financiare (SIF) aveau active nete totale de 8,06 miliarde lei (1,95 mld. euro) la finalul lui aprilie, in crestere cu 1,5% fata de luna precedenta si cu 8% mai mari decat valoarea de la inceputul anului, potrivit unui comunicat al Asociatiei Administratorilor de Fonduri (AAF).
SIF Muntenia (SIF4) a obtinut cea mai mare urcare a activelor, de 6,34%, la 2,11 miliarde lei, fiind urmata de SIF Transilvania (SIF3) cu o crestere de 3,52%, pana la valoarea de 1,64 miliarde lei.

Cea mai redusa crestere a activelor a fost inregistrata de SIF Banat-Crisana (SIF1), de 0,77%, a caror active au ajuns la 2,89 miliarde lei.

Pe de alta parte SIF Moldova (SIF2) si SIF Oltenia (SIF5) au inregistrat scaderi ale activelor de 0,26% si 2,81% pana la 2,46 miliarde lei, respectiv 2,91 miliarde lei.

In aprilie, nivelul de capitalizare inregistrat pe ansamblul sectorului a fost de 4 miliarde lei (0,97 mld. euro), cu aproape 8,1% inferior nivelului lunii anterioare.

SIF Oltenia si SIF Moldova au avut cea mai mare lichiditate, in aceasta perioada tranzactionandu-se pe fiecare din ele 12,72%, respectiv 8,89% din capitalul lor social.

Din punct de vedere al numarului de tranzactii realizate, SIF Muntenia a prezentat cel mai mic interes pentru investitori, pe acest titlu avand loc in luna aprilie 4.933 tranzactii ce au insumat 2,85% din capitalul social.

Structura portofoliului

Investitiile financiare pe termen scurt au inregistrat o apreciere de 5,3%. Ponderea actiunilor cotate din categoria celor inregistrate in totalul investitii pe termen scurt s-a pastrat la nivelul lunii anterioare, de 98,3%.

Comparativ cu finele anului 2009, cand activele inregistrate in categoria investitiilor pe termen scurt reprezentau 57,2% din total active, ponderea lor in total active SIF, era la finele lunii raportate era de 59,9%.

SIF Oltenia detinea la finele lunii raportate, cea mai mare pondere 63,3% a actiunilor cotate din categoria investitiilor pe termen scurt in total active, urmata de SIF Moldova cu 60,6%.

SIF Transilvania avea o rata de 60,3% din portofoliu, in timp ce SIF Banat-Crisana detinea 58,9%, iar SIF Muntenia 56,5%.

Actiunile cotate care erau pe ansamblu portofoliilor SIF la finele lui aprilie in valoare 5,05 miliarde lei si reprezentau 61,2% din total active, in usoara crestere fata de luna martie.

In acelasi timp, valoarea actiunilor necotate din portofoliu SIF se ridica la 2,39 miliarde lei, insa pe fondul cresterii activelor, ponderea devine ceva mai mica si anume de 28,3% din total la finele lunii aprilie.

Plasamentele in industria fondurile de investitii erau la finele lunii raportate pe ansamblul SIF de 54,8 milioane lei, cu 12% mai mici fata de martie. SIF Muntenia, cu 23,4 milioane lei, si SIF Moldova, cu 27,7 milioane lei, detin impreuna peste 93% din investitiile in titluri OPCVM/AOPC inregistrate de acest sector.

Valoarea investitiilor celor cinci SIF-uri in titlurile de stat a scazut de la 35,7 milioane lei in martie, la 33 milioane lei la finalul lunii trecute. Si ponderea titlurilor de stat in total active a coborat la 0,39% de la nivelul lunii anterioare de 0,43%.

Volumul depozitelor bancare pe ansamblu SIF a scazut cu peste 2%, la 527,8 mil. lei si aveau o pondere in total active SIF de 6,2%. Cea mai mare pondere a depozitelor bancare in activ se regaseste la SIF Oltenia (9,3%) si SIF Moldova (7,9%), iar cea mai mica la SIF Muntenia cu 2,7%.

Obligatiunile municipale detinute pe ansamblu SIF insumau 1,57 mil. lei, valoare cu circa 4,8% sub cea inregistrata la finele lunii anterioare. Obligatiunile corporative insumau pe ansamblul SIF 59,1 mil. lei, ceea ce corespunde unei ponderi de 0,7% in total active. Cea mai mare detinere de obligatiuni corporative o avea SIF Muntenia, respectiv de 53,4 mil. lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri