Societatile de servicii de investitii financiare si diviziile de brokeraj ale bancilor au cumparat pana miercuri 13 caiete de sarcini in vederea intermedierii listarii Fondului Proprietatea (FP) la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), au declarat pentru Mediafax reprezentantii Fondului.
Brokerii interesati sa participe la licitatie, in nume propriu sau asociati intr-un consortiu, pot depune ofertele pana vineri, 13 august.

Potrivit unor surse din piata de capital, caietele de sarcini au fost cumparate de diviziile de brokeraj ale BCR, BRD, ING Bank, precum si de Raiffeisen Capital&Investment (RCI), Wood& Company Financial Services, BT Securities, Alpha Finance, UniCedit CAIB Securities, KBC Securities si Intercapital Invest.

De asemenea, in piata de capital se vorbeste de asocierea intr-un consortiu a diviziilor de brokeraj ale BRD si ING impreuna cu RCI, dar si de un parteneriat intre UniCredit CAIB si KBC Securities.

Sursele citate se asteapta ca Fondul Proprietatea sa primeasca 5-6 oferte, intrucat brokerii se vor asocia in consortii.

Printre conditiile de participare la licitatie se numara intermedierea de catre broker, in ultimii cinci ani, unor tranzactii in valoare cumulata de minim 300 milioane euro si o cifra de afaceri in ultimii doi de cel putin 100.000 de euro.

De asemenea, intermediarii nu trebuie sa fie in reorganizare judiciara, faliment ori lichidare, sa nu fi fost condamnati, in ultimii trei ani, prin hotararea definitiva a unei instante judecatoresti pentru o fapta care a adus "atingere eticii profesionale" sau pentru comiterea unei greseli in materie profesionala.

In plus, brokerii trebuie sa declare pe proprie raspundere ca nu au fost sanctionati de catre CNVM, BVB sau BNR. Atribuirea contractului de achizitie se va face pe baza criteriului "oferta cea mai avantajosa din punct de vedere tehnico - economic".

Contractul cu ofertantul castigator va fi incheiat pentru o perioada de 6 luni de la data semnarii, insa poate fi prelungit cu acordul partilor. Dupa selectarea brokerului, Fondul va organiza o licitatie pentru selectarea consultantului legal in vederea listarii FP.

Greg Konieczny, fund manager Franklin Templeton pentru Romania, a declarat, la finele lunii iulie, ca Fondul Proprietatea va fi listat cel mai probabil in ianuarie la BVB, precum si pe o bursa din strainatate, posibil Londra, in cazul in care Templeton va prelua administrarea efectiva a FP in luna septembrie.

Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip inchis, creata in scopul despagubirii persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si sunt imposibil de retrocedat in natura. Activele Fondului Proprietatea sunt de circa 11 miliarde de lei. Ministerul Finantelor Publice este actionarul majoritar al FP, cu o participatie de 52,84%, in timp ce 3.941 de persoane fizice detn 33,74% din titluri, iar 124 de companii au 13,4% din capitalul social.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri