Directorul general al grupului austriac Erste Bank, Andreas Treichl, a obtinut un profit de 654.000 de euro, dupa ce a vandut 25.000 de actiuni Erste la un pret de aproape cinci ori mai mare fata de momentul achizitiei, in urma cu 19 luni, transmite Bloomberg, preluat de Mediafax.
Treichl a vandut actiunile la 4 noiembrie, cu un pret mediu de 33,55 euro pe actiune, potrivit unui document postat pe site-ul autoritatii de reglementare financiara din Austria. Titlurile Erste au inchis la maximul a sase luni sedinta din ziua respectiva.

Precedenta tranzactie cu actiuni Erste a sefului grupului s-a derulat la 2 martie anul trecut, cand acesta a cumparat acelasi numar de titluri la un pret mediu de 7,37 euro.

De la listarea Erste in 1997, cotatia grupului a coborat doar in trei sedinte bursiere mai jos de acest pret, toate in primele trei luni ale anului trecut, din cauza temerilor legate de stabilitatea sectorului financiar european.

Achizitia pachetului de actiuni de catre Treichl a avut loc in aceeasi zi in care Criteria CaixaCorp, administratorul investitiilor celei mai mari banci de economii din Spania, a anuntat achizitia a 4,9% din titlurile Erste. In plus, cu putin timp inainte, la 27 februarie, Erste a anuntat ca va atrage fonduri de 2,7 miliarde de euro printr-un program finantat de statul austriac.

Treichl a ratat bonusurile pentru 2008 si 2009 din cauza crizei financiare.

Ultimul bonus incasat de seful Erste a fost de 1,76 milioane de euro pentru anul 2007, la care s-a aplicat un impozit de 50% conform legislatiei austriece. Profitul obtinut din tranzactia cu actiuni este neimpozabil, intrucat intre achizitie si vanzare a trecut mai mult de un an.

Seful Erste avea la finele anului trecut 209.640 de actiuni la grup, insemnand ca a ajuns in prezent la 184.640 de titluri, noteaza Bloomberg.

Erste controleaza indirect grupul BCR, care include banca BCR, BCR Banca penrtu Locuinte, BCR Administrare Fond de Pensii, BCR Leasing, BCR Asset Management, BCR Securities, Anglo Romanian Bank Limited si BCR Chisinau.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri