Franklin Templeton Investment, manager de investitii si administrator unic al Fondului Proprietatea, a depus astazi prospectul si cererea de admitere la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti, potrivit unui comunicat.
Astfel, FP mai face un pas spre listarea la bursa, estimata in data de 25 ianuarie 2011.

Saptamana trecuta, CNVM a aprobat prospectul Fondului, iar ieri a emis certificatul de inregistrare a valorilor mobiliare.

Potrivit prospectului, Fondul Proprietatea va avea simbolul bursier FP.

Fondul Proprietatea a colaborat cu un consortiu de brokeri - Raiffeisen Capital Investment (lead manager), BRD Groupe Societe Generale, ING Bank NV Amsterdam Sucursala Bucuresti – si consultantii juridici, Schoenherr si Asociatii SCA si White & Case, Pachiu SCA, pentru pregatirea listarii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri