Prima sedinta de tranzactionare a acestui an a adus aprecieri pentru toti indicii Bursei de Valori Bucuresti.Tranzactiile speciale si intrarea la cumparare pe emitentii lichizi ai bursei au dus la o crestere a lichiditatii usor peste media ultimelor luni din 2010.
Lichiditatea totala din sedinta de astazi a fost de 23,4 milioane lei (5,4 milioane euro), majoritatea tranzactiilor fiind facute pe piata de actiuni. Rulajul a fost animat de o tranzactie speciala cu titlurile Petrom. Astfel, in sedinta de astazi, pe piata Deal, au fost tranzactionate 10 milioane de actiuni SNP, la pretul de 0,34, insumand o valoare totala de 3,4 milioane lei.

Evolutia pozitiva din prima sedinta a anului continua tendinta de saptamana trecuta, pe fondul cresterilor de pe marile burse internationale.

“Este vorba de efectul lunii ianuarie, sustinut de intrarea la cumparare a unor fonduri straine, pe anumiti emitenti. Au fost tranzactionate cele mai lichide companii, am vazut chiar si tranzactii special pe titlurile SNP, deci sunt evidente intrarile de fonduri, care aleg inceputul anului, pentru a putea vinde spre final sau cand considera oportun”, a declarat pentru Wall-Street Marcel Murgoci, director de tranzactionare la Estinvest.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a castigat 1,86%, pana la 5.366,38 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a castigat 1,18%, pana la 3.147,95 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, a castigat 1,75%, pana la 22.365,91puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,48%, la 11.025,15 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a castigat cu 1,70 procente, pana la 478,63 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, s-a apeciat cu 1,06%, pana la 780,14 puncte.

Anul 2008 a fost primul dintr-un sir de 10 ani cand “efectul lunii ianuarie” nu a fost verificat. Mai mult, o parte din brokeri considera ca acest termen este unul abstract, neexistand o regula temeinica in acest sens, ci mai degraba o coincidenta a evolutiilor pozitive din primele sedinte ale anilor.

In 2009, prima sedinta a fost una pozitiva, insa majoritatea specialistilor au pus-o pe seama unui entuziasm la cumparare importat de pe pietele straine, si nu a efectului lunii ianuarie.

Si in 2010 bursa a castigat in prima sedinta a anului, pe fondul unui optimism din pietele europene, care atinsesera maximele ultimelor 15 luni.

Insa, ultimele sedinte ale anului au adus cresteri, care s-au mentinut si in prima zi din 2011. Continuarea acestei tendinte depinde de doi factori important: resursele financiare dedicate Romaniei de marile fonduri straine si mentinerea evolutiei pozitive pe pietele international.

“Este posibil sa vedem si corectii tehnice, mai ales daca vor fi scaderi sip e pietele straine. Pana in preajma listarii Fondului Proprietatea, cred ca aceasta evolutie usor ascendenta va continua”, sustine brokerul.

Mai mult, dupa listarea FP, este posibil ca tendinta sa se schimbe, multi investitori (atat institutionali cat si de retail) fiind tentati sa vanda alti emitenti pentru a intra pe Fond.

Cea mai mare lichiditate din piata a fost generata de schimburile cu actiunile SIF Oltenia (SIF5) de 3,2 milioane lei. Pretul a crescut cu 2,38%, pana la 1,29 lei.

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au apreciat cu 2,07%, la 1,03 lei, pe rulaje de 1,1 milioane lei, iar titlurile SIF Muntenia (SIF4) au crescut cu 0,93%, la 0,65, pe schimburi de 655 mii lei.

Pe de alta parte, titlurile SIF Transilvania (SIF3) s-au apreciat cu 1,2%, la 0,55 lei, pe o lichiditate de 810 mii lei, iar actiunile SIF Moldova (SIF2) au urcat cu 2,41%, la 1,19 lei, pe rulaje de 1,1 milioane de lei.

Actiunile BRD au castigat 0,4%, pana la 12,4 lei, pe un rulaj de 2,7 milioane lei, iar actiunile Bancii Transilvania (TLV) au castigat 3,83 procente, pana la 1,27 lei. Titlurile Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au castigat 2,04%, pana la 41,5 de lei, pe o lichiditate de 1,7 milioane lei.

Titlurile Erste Bank (EBS) au castigat 0,13%, la 152lei, pe schimburi de 310 mii lei in timp ce Petrom (SNP) au urcat cu 1,79%, pana la 0,34 lei/actiune, pe o lichiditate de 3,2 milioane lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri