Casa de brokeraj GM Invest a cumparat in sedinta de tranzactionare din 17 ianuarie 9,27% din societatea VES Sighisoara (VESY) de la Adrian Barbutei si Idifta Bucur, potrivit raportarilor remise Bursei de Valori Bucuresti.

Cei doi actionari au intentionat sa vanda 9,3% printr-o oferta publica de vanzare, insa aceasta s-a incheiat fara succes. Pretul solicitat pentru actiuni era de 0,0905 lei/actiune.

In urma schimburilor realizate pe piata Regular, Idifta Bucur a primit 0,06 lei/actiune pentru 10,77 milioane de titluri. Pe de alta parte, Barbatei a primit 0,0617 lei/actiune pentru 289.720 de titluri.

Astfel, cei doi actionari au atras 664.100 lei in loc de 1 milion de lei pe care incercau sa-i primeasca in cadrul ofertei de vanzare.

VES Sighisoara are un capital social de 11,88 milioane lei, impartit in 118,81 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei. Cel mai mare actionar al companiei este Chimsport Hunedoara, cu o participatie de 28,43%, iar casa de brokeraj WBS Rmania are o detinere de 9,09%.

Capitalizarea bursiera este de 8,27 milioane lei (1,94 mil. euro), conform ultimului pret de 0,0696 lei/actiune.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »



Citeste si