Consiliul de Administratie al producatorului de placi si profile din plastic Romcarbon Buzau (ROCE) propune actionarilor companiei aprobarea unui proiect de modernizare, printr-o investitie de 8,48 milioane euro, inclusiv TVA, cofinantata cu fonduri europene, scrie Mediafax.

Adunarea Generala a Actionarilor a fost convocata, in acest sens, la 21 februarie, conform unui raport al companiei, remis vineri Bursei.

Proiectul de investitii "Modernizarea intreprinderii prin achizitia de noi tehnologii de productie, reprofilare, reabilitare si extindere hala de productie existenta" a fost aprobat in cadrul programului de finantare europeana POSCCE printr-o decizie a Ministerului Economiei, din luna decembrie a anului trecut.

Valoarea asistentei financiare nerambursabile este de 13,8 miliioane lei (3,25 milioane euro), iar investitorii urmeaza sa aprobe contributia companiei, de 5,2 milioane euro, din care 687.800 euro in numerar si 4,5 milioane euro credite bancare.

Actionarii vor mai decide si asupra contractarii unor credite necesare implementarii proiectului.

Alta propunere de pe ordinea de zi este aprobarea expunerii bancare a Romcarbon, in valoare de 23,1 milioane euro si 508.900 lei, pentru exercitiile financiare 2011-2012 si prelungirea cu 12 luni a creditelor scadente in acest an, cu mentinerea garantiilor aferente acestora.

In plus, investitorii ar putea aproba si bugetul de venituri si cheltuieli al companiei pentru anul 2011.

Compania, listata la Bursa de Valori Bucuresti, are un capital social de 26,4 milioane lei, impartit in 264,1 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 0,1 lei/ titlu.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Fonduri europene nerambursabile 2020: ce trebuie sa stii