Inca un pas spre mariajul BVB - Sibex: Actionarii, convocati simultan la sfarsit de aprilie

Consiliile de Administratie ale Bursei de Valori Bucuresti si Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri Sibiu au decis convocarea Adunarilor Generale Extraordinare ale actionarilor la finalul lunii aprilie, pentru a decide fuziunea prin absorbtie a celor doua companii.

Consiliile s-au reunit separat, dar simultan, la aceeasi ora, stabilind convocarea actionarilor pe 29 si 30 aprilie 2010.

In comunicatul remis de cele doua Burse se mentioneaza BVB ca societate absorbanta si Sibex ca societate absorbita, fiind astfel vorba despre un proces de fuziune prin absorbtie.

Oficialii BVB, Sibex si CNVM au decis, la sfarsitul lunii ianuarie, reluarea procesului de fuziune a celor doua burse, in urma unei mese rotunde.
Cele doua burse au mai incercat o fuziune in perioada 2005 - 2006, insa proiectul a fost respins de actionari, care nu s-au inteles in privinta conversiei de actiuni. Atunci, Ernst & Yung a evaluat BVB la 75 milioane euro si Sibex la 6 milioane euro, conform Mediafax.

Ulterior, cele doua burse au intrat in competitie. Bursa de la Bucuresti a lansat o platforma futures, iar Sibex a incercat sa se apropie de Bursa din Varsovia, cu ajutorul careia a lansat o piata de actiuni, la inceputul anului trecut.

In prezent, ambele piete au arhitectura completa, fiecare avand propriul depozitar, casa de compensare si sisteme de tranzactionare atat pentru actiuni, cat si pentru derivate.

Potrivit ultimelor preturi din sedinta bursiera de joi, BVB are o capitalizare de 324,6 milioane lei (76,2 milioane euro), iar Sibex are o valoare de piata de 48,4 milioane lei (11,3 milioane euro).

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri