Presedintele Traian Basescu i-a trimis o noua scrisoare, luni, premierului Victor Ponta, in care il "roaga" sa renunte la introducerea de la 1 aprilie a accizei de 7 eurocenti la combustibil, deoarece este "o masura cu multiple efecte negative la nivelul populatiei".

"Constat ca va mentineti punctul de vedere si doriti cu orice pret sa introduceti o noua povara fiscala asupra populatiei Romaniei. Fac un nou apel, in vederea renuntarii la introducerea, incepand cu 1 aprilie 2014, a cresterii accizei la carburant, avand in vedere efectele negative majore pe care o astfel de masura le poate avea asupra mediului economic, dar si asupra romanilor", scrie presedintele Traian Basescu in scrisoarea deschisa transmisa premierului Victor Ponta.

Potrivit presedintelui Traian Basescu, "alternativa bugetara de compensare a cresterii accizei cu 7 eurocenti a fost prezentata cu ocazia aprobarii Legii bugetului de stat pe anul 2014, aceasta masura fiind una nejustificata daca interesul Guvernului ar fi fost acela al generarii unei cresteri economice sustenabile, bugetul incluzand resursele necesare compensarii acesteia". "Am propus, inca de la acel moment, cateva variante de compensare. Domnule Prim-ministru, fac un apel la dumneavoastra sa imbunatatiti colectarea veniturilor la buget. O mai buna colectare va salva romanii de introducerea unor noi taxe si impozite, asa cum este si aceasta majorare a accizei la carburant. Avand in vedere punctele mentionate mai sus, va rog sa renuntati la introducerea, incepand cu 1 aprilie 2014, a cresterii cu 7 eurocenti a accizei la carburant, aceasta fiind o masura cu multiple efecte negative la nivelul populatiei", se arata in scrisoarea presedintelui, citata de Mediafax.

Traian Basescu arata ca dintre efectele imediate care vor afecta atat mediul economic cat si poulatia se afla scaderea consumului si cresterea preturilor. Seful statului mentioneaza ca insistenta sa cu privire la neintroducerea accizei este legata de analiza pe care a facut-o bugetului pe anul 2014.

"Apreciez ca aceasta noua acciza nu este necesara avand in vedere ca Romania s-a aliniat la standardele UE privind impozitarea combustibililor folositi in transport conform Directivei 2003/96. Aceasta noua crestere de acciza la combustibil este doar o metoda a Guvernului Ponta de a strange bani de la populatie si firme in vederea satisfacerii nevoilor electorale ale baronilor locali", arata presedintele Traian Basescu in scrisoare. Potrivit sefului statului, in cazul transportatorilor, Guvernul a anuntat o compensare partiala a cresterii acestei accize (cu mai mult de jumatate), banii utilizati in acest sens provenind de la bugetul de stat. El arata ca "exista in continuare riscul, anuntat chiar de catre transportatori, ca un procent foarte ridicat din alimentarile actuale de pe teritoriul Romaniei sa se orienteze in afara tarii, creand astfel efecte negative asupra bugetului de stat prin scaderea consumului".

"Trebuie mentionat ca o astfel de schema de compensare implica un cost foarte mare de administrare, atat uman, cat si financiar, iar potentialul risc de fraudare este unul real. Prin urmare, aceasta schema de compensare a cresterii accizei este ineficienta si creeaza probleme de conformare din partea transportatorilor", mai precizeaza seful statului. Traian Basescu afirma de asemenea ca, in sectorul agricol, ministerul de resort a anuntat compensarea cresterii accizei la motorina prin subventionarea majorarii costului cu fonduri provenite de la bugetul de stat.

"Asa cum am mentionat si cu alte ocazii, aplicarea accizei de 7 eurocenti domeniului agricol nu ar face altceva decat sa franeze dezvoltarea acestui sector, care a avut un rol crucial la obtinerea cresterii economice din anul 2013. Consider ca agricultorilor romani nu trebuie sa li se puna niciun fel de povara fiscala suplimentara, avand in vedere riscul de a pierde competitivitatea pe piata europeana", se arata in scrisoarea presedintelui Basescu. Potrivit sefului statului, avand in vedere compensarea partiala sau totala in domeniul transporturilor si al agriculturii, singura categorie care nu va beneficia de bani de la bugetul de stat pentru diminuarea efectului resimtit prin majorarea accizei este cea reprezentata de cetatenii Romaniei.

"In aceste conditii, populatia va fi singura categorie defavorizata, discriminata, in conditiile in care cresterea economica de 3,5% din anul 2013 nu se face resimtita direct in nivelul de trai al romanilor, ci ramane momentan un rezultat statistic, doar pe hartie. De asemenea, trebuie mentionat ca din sumele estimate initial de Guvern ca vor fi colectate prin compensarile acordate de la bugetul de stat rezulta o acciza care va genera un venit mult diminuat, dar care, in schimb, va genera numeroase efecte negative la nivelul inflatiei si consumului", se mai mentioneaza in document. Presedintele Traian Basescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta si in 25 martie, reluand cererea privind renuntarea la cresterea anuntata a accizei la carburant, seful statului mentionand ca masura ar genera o presiune mult prea mare si inutila asupra mediului economic si asupra consumatorului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri