Primarul Constantei, Radu Mazare, se temea ca va pierde la capitolul "imagine" daca nu reuseste sa termine construirea cartierului "Henri Coanda". El i-a atras astfel atentia viceprimarului orasului sa "rezolve problema", pentru ca altfel se ocupa el personal "de toata directia de urbanism".

Potrivit interceptarilor din dosarul de luare de mita al lui Mazare, pe fondul unor discutii purtate de edil cu omul de afaceri Avraham Morgenstern legate de dorinta acestuia din urma de a castiga contractul de executie a campusului social, primarul a facut in asa fel incat sa castige increderea reprezentantului societatii Shapir, sustin anchetatorii.

"In acest sens, a dorit sa ii demonstreze ca, avand in vedere autoritatea si eficienta sa in cadrul Primariei Constanta, el este persoana cu care trebuie sa trateze in cazul in care urmareste sa incheie contracte cu autoritati subordonate primariei", arata procurorii, in documente din dosar, scrie Mediafax.

Anchetatorii mai sustin ca Mazare, intr-o convorbire purtata cu viceprimarul Decebal Fagadau in 19 iulie 2011, se asigura ca acesta va raspunde prompt solicitarilor firmei lui Morgenstern - Shapir.

"Mazare Radu: Domnu Avi (n.n. Morgenstern Avraham)…Il stii pe domnul Avi?
Fagadau Decebal: Bineinteles!
Mazare Radu: Face drumurile si face blocurile… !
Fagadau Decebal: Stiu si problema cu cele 3 blocuri care aveau autorizatie, si trebuiesc sparte… s-asa mai departe..

Mazare Radu: De ce este o problema asta? De ce…
Fagadau Decebal: Sincer, mie nu mi se pare o problema.
Mazare Radu: De ce in primarii, orice lucru trebuie sa fie o problema ?
Fagadau Decebal: Pai..
Mazare Radu: - Sau este o problema ?

Fagadau Decebal: - Nu stiu, dar..credeti-ma, ca ma ocup. Daca vine domnu' Avi, eu o chem pe Nicoleta si rezolv. Mi-a zis ieri si dl. Marica (n.n. Marica Ion, director executiv Directia Tehnic Achizitii din cadrul Primariei municipiului Constanta, al carui nume va aparea si ulterior ca o persoana folosita de primarul Mazare in relatia cu Morgenstern Avraham)"
In aceeasi discutie interceptata, primarul Constantei arata ca el ar pierde "imagine", iar firma lui Morgenstern, bani.

"Mazare Radu: - Dar stii cum trebuie rezolvata? De urgenta. Ca pa omul asta a facut blocurile fiindca l-am rugat eu, ca sa nu stam in c…!
Fagadau Decebal: - Stiu, stiu…
Mazare Radu: - Da?
Fagadau Decebal: - Si pierde bani!
Mazare Radu: -Da, el pierde bani, eu pierdeam imagine…
Fagadau Decebal: - (neinteligibil) Vreau sa va zic..
Mazare Radu: - Si daca eu nu mai eram, nu mai era nici Nicoleta, nici Nicoleta…
Fagadau Decebal: - Corect!
Mazare Radu: - Nici.. (n.n. injura) ei de functionari ca tot ce vreau sa fac, nu pot, nu se poate face!(n.n. cei doi vorbesc concomitent)
……
Mazare Radu: - (neinteligibil)… O chemi sa rezolve problema astazi , ca daca nu, ma ocup eu personal de toata directia de urbanism.. si de toate autorizatiile pe care le dau! Adica de ei, personal, ma! Mai exact…"

Primarul Constantei, Radu Mazare, si omul de afaceri Avraham Morgenstern, care i-ar fi dat mita 175.000 de euro pentru a-si asigura castigarea contractului pentru construirea locuintelor sociale din campusul "Henri Coanda", vor fi cercetati in libertate, sub control judiciar, a decis, miercuri seara, ICCJ.

Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) nu este definitiva, ea putand fi contestata la aceeasi instanta. De altfel, reprezentantii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au precizat ca vor contesta decizia de miercuri seara.

Primarul Constantei, Radu Mazare, este acuzat de procurorii anticoruptie ca a luat mita 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinte sociale "Henri Coanda" -, pentru a o ajuta pe aceasta sa castige licitatia si pentru a mari, ulterior, valoarea contractului.

DNA a informat, marti, ca Radu Mazare este urmarit penal pentru luare de mita, iar Avraham Morgenstern, pentru dare de mita. Cei doi au fost retinuti marti seara, dupa audieri la sediul central al DNA. Surse judiciare au declarat miercuri ca fratele primarului Constantei, senatorul PSDAlexandru Mazare, este cercetat in acest dosar pentru luare de mita, dupa ce ar fi primit, si el, bani in contextul favorizarii firmei care a construit campusul de locuinte sociale "Henri Coanda".

Potrivit acelorasi surse, senatorul ar fi avut cunostinta de activitatea infractionala a fratelui sau si i-a oferit acestuia ajutorul. Mita data lui Radu Mazare de Avraham Morgenstern a ajuns la edil, prin intermediul lui Elan Schwartzenberg, in trei transe, in conturi din Israel detinute de primarul Constantei si de fratele acestuia, sustin anchetatorii anticoruptie, potrivit unor documente din dosar.

Citeste si:

    Primarul Constantei, Radu Mazare, a declarat miercuri seara, la iesirea din arest, ca banii pusi in contul lui de Elan Schwartzenberg au reprezentat o datorie preluata de acesta de la "un grec" si ca in acest dosar nu a existat niciun denuntator si nu s-a dat nicio mita.

    Intrebat in ce relatie este cu Elan Schwartzenberg si ce reprezentau banii ce ar fi fost pusi de acesta in contul sau, edilul a spus: "Elan este prietenul meu, e de notorietate lucrul asta. (...) Am imprumutat un grec, Elan a preluat creanta asta si mi-a pus banii in cont, fara sa ma anunte. (...) Fratele meu nu-l cunoaste pe Elan, el doar a venit la inaugurarea locuintelor sociale".

    In ultima sa declaratie de avere, edilul a mentionat, printre altele, ca are si un imprumut de 600.000 de euro acordat unei persoane fizice - Ioanis Poulos Skantzikas.

    Citeste si:

      Sursa foto: Mediafax foto

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Politic »


      Comunicate de presă

      Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


      Setari Cookie-uri