Comisia Europeana a lansat, miercuri, un aviz motivat (infringement) impotriva Romaniei, care are la dispozitie doua luni pentru a transpune in intregime in legislatia nationala modificarile aduse unor directive comunitare odata cu aderarea Croatiei la UE.

Alaturi de Romania, au primit avize motivate Cipru, Irlanda, Italia si Luxemburg, potrivit unui comunicat al CE. Cele cinci tari trebuie sa transpuna in intregime in legislatia nationala Directiva 2013/25/UE din 13 mai 2013 de adaptare a anumitor directive in domeniul dreptului la libera stabilire si in cel al libertatii de a presta servicii, avand in vedere aderarea Croatiei la UE, la 1 iulie 2013.

Directivele modificate prin Directiva 2013/25/UE sunt: Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificarilor profesionale, Directiva 77/249/CEE de facilitare a exercitarii efective a libertatii de a presta servicii de catre avocati si Directiva 74/557/CEE privind realizarea libertatii de stabilire si a libertatii de a presta servicii pentru activitatile independente si activitatile intermediarilor din comertul si distributia produselor toxice, informeaza Mediafax.

"Statele membre trebuiau sa adopte si sa publice, cel tarziu pana la data aderarii Croatiei la Uniune, actele cu putere de lege si actele administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2013/25/UE. In plus, ele trebuiau sa comunice imediat Comisiei textul respectivelor acte", precizeaza Executivul european, subliniind ca cele cinci state nu au transpus deloc sau au transpus incomplet aceasta directiva in legislatia nationala.

Comisia avertizeaza Romania, Cipru, Irlanda, Italia si Luxemburg ca, "in absenta unor raspunsuri satisfacatoare in termen de doua luni", poate inainta cazurile lor Curtii de Justitie a UE.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri