Presedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, luni, ca refacerea USL ramane posibila si cu actuala conducere a PNL, insa a mentionat ca nu mai poate fi vorba de paritatea liberalilor in aceasta alianta.

”Nu mai comentez despre domnul Antonescu, este problema lor ce se intampla in PNL, cu Antonescu”, a declarat Daniel Constantin despre anuntul intentiei de demisie a lui Crin Antonescu de la sefia PNL.

El a precizat ca anuntul demisiei lui Klaus Iohannis este unul normal, pentru ca a fost vorba despre o decizie asumata de toata conducerea partidului, de a obtine 20% la euroalegeri, asa cum Iohannis a sustinut si iesirea din USL si listele separate la europarlamentare.

”Deci, ceea ce se intampla acum in PNL este din cauza, mai degraba, si a domnului Iohannis”, a aratat Constantin. Liderul PC a mai declarat ca refacerea USL este posibila si cu actuala conducere a PNL, potrivit Mediafax.

”Noi am mai spus-o, important nu este cine conduce PNL, ci sa raspundem si sa trecem peste orice fel de orgolii, sa raspundem asteptarilor cetatenilor, daca se poate in acea formula”, a comentat Daniel Constantin, precizand ca, daca nu se poate, se va merge in continuare cu formula PSD-UNPR-PC.

Despre o intrare a liberalilor cu paritate la guvernare, Constantin a spus ca nu crede ca se mai pune problema acestui lucru. ”De atunci se stia, si ei stiau. Noi am spus atunci conducerii PNL ca practic s-a obtinut paritatea in conditiile in care PC era alaturi de PNL. Nu mai poate fi vorba de paritate”, a spus presedintele PC.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri