28 Mai 2014

Antonescu: Merg la noi discutii cu liderii PPE in iunie



Presedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat ca discutiile cu liderii PPE vor avea loc cel mai probabil in luna iunie, la Bruxelles, precizand ca in acest moment are loc o corespondenta administrativa, iar negocierile au avut loc deja in preajma alegerilor.

Antonescu a fost intrebat cand va discuta cu liderii PPE urmatoarele faze ale afilierii liberalilor la popularii europeni. "Prima precizare este ca nu azi, si nu cu Basescu, ca vad pe unele televiziuni din nou, nu reusesc sa ma obisnuiesc, din nou minciuni sfruntate. N-am nicio treaba azi la Bruxelles, sunt in Bucuresti cu treburile mele. Azi la Bruxelles e o reuniune informala a Consiliului European, nu fac parte, nu sunt membru. Acuma noi suntem intr-o corespondenta administrativa, pregatim documentatia, si la o data care va fi stabilita, probabil la inceputului lunii iunie va avea loc o reuniune a PPE, care dupa declaratiile care s-au facut ieri sa discute cererea noastra de aderare, si probabil atunci", a declarat liderul demisionar al PNL.

El a fost intrebat cand au avut loc discutiile in care s-a negociat in legatura cu intentia PNL de aderare la PPE. "Nu a fost o discutie anume, una, intr-un moment, intr-o zi. Sunt contacte mai vechi, sunt discutii mai vechi, este o ipoteza care a existat in PNL din 2003-2004, dar care in ultima perioada s-au accelerat. Noi am avut intotdeauna, in 2003 cred, sau 2004, a existat chiar un grup de lideri de atunci ai partidului care a facut o solicitare in sensul acesta, presedinte era Stolojan. Demersurile s-au blocat, au fost blocate in vremea respectiva tot de Tariceanu, care era vicepresedinte cu probleme internationale, pana ne-am pomenit ca in PPE s-au dus Traian Basescu si PD. Dupa aceea, avand in vedere evolutiile din Romania, nu am putut relua demersurile din cauza raporturilor interne. In ultima perioada sigur ca si PPE a devenit mai deschis si atunci discutiile s-au reluat. Dar, practic, accelerarea lor a avut loc acum, in preajma alegerilor, in perioada alegerilor, in zilele acestea", a spus Antonescu, citat de Mediafax.

De asemenea, el a fost intrebat daca urmeaza sa aiba discutii cu UDMR in legatura cu aderarea la PPE, in conditiile in care PDL si-a exprimat deschiderea pentru afilierea liberalilor la popularii europeni.

"N-am avut inca discutii pe subiectul acesta (cu UDMR, n.r.). In ceea ce ma priveste, nu cred ca UDMR va incerca sa obstructioneze acest proces", a mai afirmat Antonescu. Conducerea PNL a votat trecerea formatiunii de la ALDE la PPE, a declarat, luni, purtatorul de cuvant al PNL, Cristina Pocora.

Purtatorul de cuvant al PPE, Kostas Sasmatzoglou, a precizat ca Partidul Popular European ar putea discuta si lua o decizie privind primirea PNL saptamana viitoare, daca liberalii romani trimit documentatia necesara la timp.

Presedintele PPE, Joseph Daul, i-a transmis un mesaj liderului PNL Crin Antonescu, in care saluta propunerea acestuia privind eurodeputatii partidului si anunta ca popularii europeni sunt gata sa demareze rapid toate procedurile necesare pentru aderarea PNL la PPE. "Domnule presedinte, salut anuntul dumneavoastra privind aderarea la PPE. Impartasim aceeasi viziune ca avem nevoie de o forta politica de centru-dreapta puternica pentru o Europa stabila si puternica", se arata in mesajul presedintelui PPE.



Citeste si