Declaratia adoptata miercuri de plenul reunit, prin care se cere demisia presedintelui Traian Basescu, a fost trimisa membrilor Consiliului European, a anuntat Parlamentul.

”Declaratia adoptata a fost transmisa membrilor Consiliului European, sefi de stat si de Guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene, prin intermediul misiunilor diplomatice ale Romaniei in statele respective”, se arata intr-un comunicat al Camerei Deputatilor.

Parlamentul a adoptat, miercuri, declaratia prin care se cere demisia presedintelui Traian Basescu, urmare a scandalului in care e implicat fratele sau. Plenul comun al celor doua Camere a adoptat declaratia cu 344 voturi ”pentru”, niciun vot ”impotriva” si 17 abtineri, in conditiile in care parlamentarii PDL si PMP au absentat. UDMR s-a abtinut de la vot.

Declaratia politica a fost citita in plen de catre senatorul PSD Gabriela Firea:
”Avand in vedere atingerea grava si iremediabila adusa institutiei prezidentiale prin implicarea fratelui presedintelui in fapte de coruptie extrem de grave, precum si relatia acestuia cu persoane care apartin unor grupuri de crima organizata foarte periculoase care au fost folosite in interes electoral si de catre presedintele Romaniei, lunand in considerare implicarea aflarii adevarului si infaptuirii actului de justitie prin invocarea imunitatii presedintelui Romaniei in mai multe cazuri aflate in cercetare, in scopul garantarii prestigiului si independentei justitiei in fata cetatenilor Romaniei prin eliminarea oricarei suspiciuni de influentare sau favorizare a apropiatilor de catre paresedintele tarii, persoana a carui atributie constitutionala este numirea sau revocarea din functie a magistratilor, precum si a conducatorilor parchetelor si instantelor de judecata, tinand cont de realitatea politica la nivel regional si european si ingrijorati de impactul imens pe care scandalul legat de implicarea presedintelui Romaniei il are in planul credibilitatii statului roman, al capacitatii de a fi un partener solid de dezbatere, negociere si decizie a participarii Romaniei menite sa contribuie la stabilitatea si securitatea tarii noastre in regiune, caz in care este imperios necesar ca reprezentarea statului roman sa se bazeze pe institutii puternice asupra carora sa nu planeze suspiciuni din zona combaterii crimei organizate,
Parlamentul Romaniei, institutia fundamentala a democratiei, ce are principala atributie constitutionala reprezentarea intereselor cetatenilor Romaniei, in conformitate cu textul Constitutiei Romaniei si cu Regulamentul activitatilor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, adopta prezenta declaratie politica: Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, nu mai este indreptatit sa asigure prestigiul, independenta si legitimitatea functiei prezidentiuale, motiv pentru care sa-si asume de indata demisia din functia de presedinte al Romaniei”.

In timpul sedintei, care a durat mai putin de jumatate de ora, au mai luat cuvantul presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, deputatul PNL Ludovic Orban si presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.

Votul a fost deschis, prin ridicare de mana. Adoptarea declaratiei de catre Parlament nu are consecinte juridice. Presedintele Traian Basescu va participa joi si vineri la lucrarile Consiliului European.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri