Romania mai are de facut progrese in privinta sprijinirii mediului de afaceri, dar in schimb lupta anticoruptie progreseaza foarte bine, punerea sub acuzare si arestarea lui Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, demonstrand acest lucru, considera Duane Butcher insarcinatul cu afaceri al SUA in Romania

“Cred ca orice idee potrivit careia procurorii ar fi loiali presedintelui a fost inlaturata dupa ce fratele lui Traian Basescu a fost pus sub acuzare. Lupta impotriva coruptiei este o victorie reala pentru Romania; procurorii nu lucreaza pentru nimeni, nu sunt motivati politic. S-a investit puternic in aceasta directie de-alungul ultimilor ani iar rezultatele se vad si vor avea impact asupra Romaniei timp de decenii de-acum inainte”, a declarat diplomatul american in cadrul unei intalniri cu investitorii romani si straini organizata de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea.

Tribunalul Bucuresti a decis, in 20 iunie, arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui Mircea Basescu, pentru trafic de influenta, si a lui Marian Capatana, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel i-ar fi dat fratelui presedintelui Traian Basescu, pentru ca Bercea Mondial sa scape de inchisoare.

Cred ca orice idee potrivit careia procurorii ar fi loiali presedintelui a fost inlaturata dupa ce fratele lui Traian Basescu a fost pus sub acuzare. (...) procurorii nu lucreaza pentru nimeni, nu sunt motivati politic - Duane Butcher, Ambasada SUA

“Rezultatele luptei anticoruptie in Romania se vad, iar acea conceptie potrivit careia exista anumite persoane ‘de neatins’ incepe sa dispara. Vedem ca si daca esti fratele preedintelui si accepti o mita vei avea procurorii anticoruptie dupa tine. Exista insa o anumita teama legata de faptul ca sistemul va incerca sa se opuna si sa contraatace in aceasta lupta anticoruptie”, a mai adaugat Duane Butcher.

Insarcinatul cu afaceri al SUA in Romania a comentat si apropierea alegerilor prezidentiale din toamna acestui an.

“Legat de scurtin, v-as recomanda sa nu dati foarte mare atentie articolelor si raportarilor media in cadrul carora se va spune ca un candidat sau altul va arunca economia romaneasca si tara in haos. Din punctul meu de vedere, Romania si-a luat un angajament ferm fata de UE, NATO, alianta strategica cu SUA si fata de masurile care sa duca la cresterea economica, si va ramane fidela acestor directii”, a mentionat Duane Butcher.

Vara lui 2012 a fost infricosatoare. Suspendarea presedintelui a fost un moment cand foarte multa lume s-a temut ca Romania o va lua intr-o decizie gresita de la care cu greu se mai putea intoarce. Multi s-au temut de o revolta impotriva unui presedinte nepopular - Duane Butcher, Ambasada SUA

Potrivit americanului, cel mai important este ca indiferent de candidatul care va castiga alegerile prezidentiale, acesta trebuie sa fie dispus sa discute si sa asculte cererile mediului de afaceri si ale diplomatilor straini.

Intrebat despre cel mai dificil moment prin care a trecut de la inceperea mandatului din Romania (2011), Butcher a evidentiat criza politica din vara anului 2012, cand presedintele Traian Basescu a fost suspendat de catre Parlament.

“Vara lui 2012 a fost infricosatoare. Suspendarea presedintelui a fost un moment cand foarte multa lume s-a temut ca Romania o va lua intr-o decizie gresita de la care cu greu se mai putea intoarce. Multi s-au temut de o revolta impotriva unui presedinte nepopular. Pana la urma insa a fost respectata decizia Curtii Constitutionale si Romania a trecut cu bine acest test fundamental”, a declarat Duane Butcher.

Nu in ultimul rand, americanul a subliniat si faptul ca anumite politici fiscale ale Guvernului trebuie analizate, printre acestea aflandu-se si taxa pe constructii speciale care reprezinta un factor de descurajare pentru investiii si reduce profitul companiilor.

Duane Butcher a preluat functia de Adjunct al Sefului Misiunii Diplomatice a SUA in august 2011, iar din decembrie 2012, este Insarcinatul cu Afaceri al Misiunii Diplomatice a SUA.

Franklin Templeton organizeaza saptamana aceasta cea de-a sasea editie a Zilelor Analistilor si Investitorilor Fondului Proprietatea, un eveniment pentru investitorii locali si internationali actuali si potentiali, precum si pentru analistii care acopera Fondul, pentru a-i tine la curent cu cele mai noi evenimente legate de Fond. La eveniment participa peste 150 de investitori institutionali locali si internationali din 21 de tari, cu active in administrare de peste 900 miliarde de dolari.

Cititi si: Noi stenograme in cazul Basescu-Mondial: "Nasule, eu daca ma duc si dau la DNA si mata intr-o saptamana esti arestat"

Basescu, dupa stenograme: Nu am primit niciun ban de la Sandu Anghel; justitia a functionat "doar sub imperativul legii"

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri