Ministrul Transporturilor Ioan Rus sustine ca multe companii din subordinea institutiei au pierderi si isi propune sa le aduca pe toate pe profit, aratand ca detine experienta in business, iar educatia sa in acest domeniu este una nemteasca.

"Obiectivul meu este de a aduce fiecare companie din Ministerul Transporturilor pe profit, dat fiind faptul ca extrem de multe dintre ele sunt pe pierderi, lucru anormal cu dotarile pe care unele le au - multe nu le au si trebuie imbunatatite -, si este anormal in contextul economic actual. (...) Intr-o piata concurentiala este extrem de complicat sa existi cata vreme nu functionezi pe profit", a afirmat marti Rus, in cadrul unei scurte declaratii de presa sustinuta la Aeroportul Otopeni, informeaza Mediafax.

Oficialul a avut intalniri cu reprezentantii Aeroclubului Roman, Autoritatii Aeronautice Romane si Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti, in cadrul unui program de vizite care vizeaza toate companiile din subordinea institutiei. In subordinea Ministerului Transporturilor functioneaza si CFR SA, CFR Calatori, CFR Marfa, Metrorex, Tarom, Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta, Autoritatea Rutiera Romana, Registrul Auto Roman, Autoritatea Navala Romana.

Rus a aratat ca aditional masurilor interne este nevoie si de actiuni suplimentare pentru atragerea de finantari pe termen mediu si lung, iar in acest sens a avut deja o serie de discutii "extrem de solide" cu reprezentantii BEI, BERD, CE si FMI. "Eu experienta de business am, educatia pe partea aceasta este una nemteasca, mai degraba. (...) Cred ca ma pricep la cate ceva si voi reusi impreuna cu colegii mei care conduc aceste companii sa le punem pe picioare", a afirmat Rus.

Ministrul Transporturilor a mai spus ca a fost stabilita o comisie, condusa de premier, care sa "repuna in viata", in conditii functionale, OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa la companiile publice.

Rus a adaugat ca Ministerul Transporturilor are cele mai multe companii care trebuie aduse in situatia de a avea un management performant, care sa inteleaga si sa sustina exigentele specifice unei economii de piata. In mandatul predecesorului sau la conducerea ministerului, Dan Sova, au fost schimbati managerii privati ai mai multor companii din subordinea institutiei.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri