24 Iulie 2014

160 de tineri vor efectua un stagiu de pregatire la Guvern si in ministere



Guvernul a selectat 160 de tineri pentru a efectua, pe durata a doua luni, la Palatul Victoria, precum si in ministere si departamente conduse de catre ministri, stagii de pregatire in activitatea lor de specialitate, in cadrul celei de a doua editii a programului de internship al Executivului.

In prima editie a programului, din peste 950 de candidati, 25 de tineri au fost repartizati pentru a lucra in mai multe departamente de la Palatul Victoria, iar anul acesta cei 160 de stagiari au fost alesi din peste 1.750 de candidati.

Scopul programului este de a oferi tinerilor sansa de a se implica in activitatile structurilor de stat si de a capata experienta in domeniile lor de specialitate. Stagiarii vor avea acelasi program de lucru cu cel al angajatilor publici si vor fi implicati in activitatilor ministerelor sau departamentelor pentru care au optat.

La ceremonia de inceperea a noului program a luat parte si premierul Victor Ponta, care le-a spus tinerilor ca, in urma discutiilor cu Agentia Nationala a Functionarilor Publici, a fost obtinut acceptul ca la angajarea tinerilor sa nu mai existe conditia de vechime.

"Unul dintre «batranii» ministri, domnul Nicolescu, imi spunea sa va dau si vestea ca, dupa o batalie seculara cu cei de la Agentia Nationala a Functionarilor Publici, a reusit sa nu se mai puna conditia de nu stiu cati ani vechime, ca tot vorbim ca vrem tineri. Cum am putea sa angajam tineri, foarte tineri absolventi cu zece ani vechime...doar daca ati inceput prin scoala generala activitatea in cadrul structurilor administrative...", a spus Ponta tinerilor prezenti la ceremonie.

El i-a indemnat pe stagiari sa indrepte lucrurile care nu merg bine in sistem si sa nu se lase descurajati de cei care le invoca experienta in fata tineretii.

"Sper sa vedeti cat mai multe din lucrurile care se fac bine, cat mai mult din lucrurile care se fac rau si sa va propuneti sa le indreptati atunci cand, sincer imi doresc foarte mult, o parte dintre dumneavoastra veti lucra in structuri administrative modernizate si europene. Sa nu va dati batuti daca vi se spune ca sunteti prea tineri, ca aveti studii prea multe, ca altii stiu mai bine decat dumneavoastra in baza experientei si nu in baza cunostintelor", a afirmat premierul.

Ponta a adaugat ca obiectivul sau personal, la care inca "lucreaza", este ca el sa fie cel mai batran in Cabinetul pe care il conduce, iar toti ministrii sa fie mai tineri decat el.



Citeste si