Liderul PNL, Klaus Iohannis, a declarat ca OUG privind migratia alesilor locali este o strategie folosita de PSD pentru a schimba configuratia politica in pragul alegerilor prezidentiale, el transmitandu-le alesilor liberali "sa nu se lase ademeniti".

Liderul PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca Ordonanta 55 "legalizeaza traseismul in administratia publica locala” si este neconstitutionala.

"Impreuna cu specialistii din ACL a fost analizata aceasta ordonanta si, pe langa faptul ca noi, politic, am declarat si consideram ca aceasta ordonanta vine sa pregateasca un avantaj net pentru candidatul PSD, folosindu-se de majoritatea din Parlament si de faptul ca PSD guverneaza Romania, specialistii nostri considera ca ordonanta este neconstitutionala. In acest sens ii avertizez public pe toti colegii mei din administratia publica locala - alesi presedinti ai consiliilor judetene, primari, consilieri judeteni, consilieri locali si supleanti pe listele consiliilor - sa nu se lase ademeniti si sa nu opteze in concordoanta cu aceasta ordonanta”, a declarat Iohannis, potrivit Mediafax.

Acesta a adaugat ca ACL va ataca la Curtea Constitutionala documentul. "Noi, ACL, vom ataca toate aceste acte: vom ataca ordonanta si fiecare optiune a unui ales local in parte. Ii avertizez pe colegii mei ca aceasta ordonanta va fi anulata de Curtea Constitusionala si se vor trezi in situatia de ilegalitate care va duce la pierderea mandatului lor”, a spus liderul PNL. Potrivit acestuia, "aspectale de necostitutionalitate se vad foarte simplu”.

"E vorba de caracterul temporar al ordonantei care nu trateaza pe picior de egalitate, pe intreaga durata a mandatului, optiunea alesului local de a schimba partidul politic. Este vorba, in al doilea rand, de infrangerea vointei electoratului, ceea ce am spus mai de mult, bataie de joc la adresa electoratului. Acesta s-a pronuntat prin votul sau, fie direct, ca in cazul primarului si presedintilor consiliilor judetene si pe lista pentru consilieri. In fine, lucru foarte grav, mai ales in situatia in care mai sunt doar putine saptamani pana la scrutinul prezidential, se schimba configuratia structurii politice, este o modificare cu un impact deosebit de puternic si inadmisibil in perioada de pregatire a alegerilor”, a declarat Iohannis.

O incercare de "fraudare" a alegerilor

Potrivit liderului PNL, ordonanta "contravine practicilor Curtii Constitutionale” si "este o incercare a PSD si a Guvernului de a schimba configuratia politica in prag de alegeri prezidentiale”, ceea ce i se pare "inadmisibil”.
Iohannis a mai afirmat ca s-au facut presiuni asupra alesilor locali "sa treaca intr-un partid aflat la guvernare”. Intrebat daca ACL va accepta alesi locali de la alte partide, Iohannis a raspuns negativ: "Nu primim traseisti politici, nu dorim sa incurajam traseismul politic, nu dorim sa incurajam fraudarea alegerilor”.

OUG care permite migratia alesilor locali fara ca acestia sa isi piarda mandatul a fost publicata marti in Monitorul Oficial. Alesii locali care isi vor schimba formatiunea, in termenul de 45 de zile prevazut de OUG care permite migratia alesilor locali, o vor putea face o singura data, ordonanta prevazand si ca optiunea este pentru partid, organizatie a minoritatilor nationale sau statut de independent.

"Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) si art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, cu modificarile si completarile ulterioare, in termen de 45 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta primarii si presedintii consiliilor judetene, consilierii locali si consilierii judeteni, precum si candidatii care au fost declarati supleanti, isi pot exprima in scris si o singo singura data optiunea cu privire la partidul politic, organizatia minoritatii nationale din care doresc sa faca parte sau sa devina independenti, fara ca alesii locali respectivi sa-si piarda calitatea dobandita in urma alegerilor", se arata in ordonanta de urgenta.

Proiectul legii de aprobare a OUG a ajuns si la Senat, prima Camera sesizata pentru dezbaterea actului normativ. Secretarul general al Senatului, Ion Vargau, a declarat, marti, ca actul normativ a fost inregistrat la Secretariatul general al institutiei, urmand sa intre in parcursul legislativ. Astfel, proiectul legii de aprobare a OUG va fi inscris pe ordinea de zi a Biroului Permanent, care il va distribui spre dezbatere comisiilor de specialitate, acestea urmand sa elaboreze raportul ce va fi supus ulterior votului plenului.

Dupa votul in plenul Senatului, actul normativ va fi transmis Camerei Deputatilor, care are competenta decizionala. Ordonanta de urgenta se considera intrata in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial, fiind indeplinita si prevederea de depunere la Camera competenta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri