9 Septembrie 2014

Antonescu: Suspendarea presedintelui, un numar de circ modest; Tariceanu va constata ca Ponta nu il sustine



Fostul presedinte PNL Crin Antonescu a calificat, luni, demersul lui Calin Popescu-Tariceanu privind suspendarea presedintelui ca "un numar de circ destul de modest", aratand ca Tariceanu va constata ca nici PSD nici Victor Ponta nu sustin suspendarea.

”Este un numar de circ destul de modest, circ electoral, prezentat de domnul Tariceanu si care se va termina jalnic. Cu alte cuvinte, eu am convingerea ca nici PSD nu va sustine acest demers, si pagubitii afacerii vor fi domnul Tariceanu si, ca de obicei, Antena 3, care se incinge foarte tare sa demonstreze cine este basist si cine nu este basist”, a comentat Crin Antonescu initiativa presedintelui Senatului.

Antonescu a mai spus ca Tariceanu va constata ca ”domnul Ponta si PSD nu sustin suspendarea”. ”Sigur, nu o sa ii poata declara basisti, si o sa schimbe subiectul”, a mai spus Antonescu, potrivit Mediafax.

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat, luni, ca a inceput demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atat din Senat, cat si din Camera, initiativa legata de suspendarea presedintelui Traian Basescu.

Motivele suspendarii

Cererea de suspendare a presedintelui Romaniei cuprinde trei elemente pentru care se doreste demiterea lui Traian Basescu, si anume faptul ca presedintele s-a implicat in campania PMP, interventia directa la presedintele Comisiei Europene, in cazul comisarului european si raporturi institutionale in forme necivilizate.

Premierul Victor Ponta a declarat, duminica, la Antena 3, ca initiativa lui Calin Popescu Tariceanu privind suspendarea sefului statului va fi discutata in PSD, mentionand ca este vorba despre un demers serios si precizand ca orice zi fara Traian Basescu reprezinta un rau mai putin pentru tara.

Presedintele Traian Basescu declara, vineri, raspunzand unei intrebari legate de un eventual demers pentru o noua suspendare a sa din functie, ca intra in campanie "si nu o sa le fie bine", el adaugand ca in campanie are "capacitate uriasa de revitalizare".

Traian Basescu a fost intrebat, in conferinta de presa sustinuta la Newport, dupa summit-ul NATO, daca ii este teama de o noua suspendare din functie. "Intru in campanie si nu o sa le fie bine, sa stiti ca in campanie am capacitate uriasa de revitalizare", spunea seful statului.



Citeste si