15 Septembrie 2014

Ponta, despre efectele sanctiunilor impuse Rusiei asupra Romaniei: Un pret care merita platit



Premierul Victor Ponta sustine ca in ciuda efectelor negative pe care sanctiunile impuse Rusiei le au asupra Romaniei, acesta este un pret care merita platit, mentionand ca este vorba de un angajament cu scopul de a preveni abuzurile fata de o alta natiune europeana.

"Romania este afectata, asemenea intregii Europe, dar cred ca trebuie sa ne demonstram angajamentul si sa ne asumam responsabilitatea de a arata ca nimeni nu poate schimba legea internationala, nimeni nu poate abuza de alta natiune europeana. Asadar, este un pret care merita platit de catre comunitatea europeana", a declarat, vineri, prim-ministrul Victor Ponta, intrebat de presa straina cum e Romania afectata de sanctiunile impuse Rusiei, informeaza Mediafax.

Noile sanctiuni europene impuse Moscovei cu scopul de a limita finantarea economiei ruse au intrat in vigoare vineri dimineata, odata cu publicarea acestora in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (UE), relateaza AFP.
Ele prevad, de asemenea, masuri specifice impotriva unor rusi si ucraineni acuzati ca sunt implicati in conflictul din Ucraina.



Citeste si