In acest nou "drum comercial al matasii" care se reinfiripa intre Europa si Asia, Romania joaca un rol important de poarta a Uniunii Europene, pentru care dispune de o "vocatie naturala" si, dupa cum bine stim cu totii, pe acolo pe unde trec ideile, marfurile, banii si oamenii, tot pe acolo vine si prosperitatea, a declarat Mircea Geoana, Inalt Reprezentant al Guvernului pentru Proiecte Economice, Strategice si Diplomatie Publica, la Bucharest Forum 2014.

"Anul trecut, in chiar prima zi a acestui forum asistam la prima convorbire dupa multe decenii intre presedintele american si cel al Iranului. Cu toti vorbeam anul trecut despre vidul strategic pe care retragerea NATO din Afganistan il va crea in aceasta zona critica a Asiei Centrale si a unei parti indispensabile a «noului drum al matasii». Daca anul trecut discutam despre acel tip de evolutii, in acest an, vorbim de o schimbare dramatica a climatului regional si global. Nu puteam anticipa atunci modul extrem de agresiv in care Federatia Rusa se va pronunta la nivel regional", a spus Mircea Geoana, presedinte Aspen Institute Romania.

In acest context, Mircea Geoana a subliniat rolul important pe care Romania il joaca, de poarta a Europei. "Este o locatie geografica si geopolitica pe care Romania trebuie sa o puna in valoare. De foarte multe ori nu am stiut cum sa atragem dividende economice din aceasta geografie exceptionala pe care Romania o are. Trebuie sa descatusam potentialul economic, de investitii, de comert, de placa turnanta pe care Romania in mod natural il joaca. Aceasta este cheia pentru o crestere economica mult mai sustinuta. Trebuie sa deblocam folosirea geografiei Romaniei pentru crearea de locuri de munca si pentru intarirea securitatii nationale."

Potrivit lui Mircea Geoana, chiar in aceste zile, intr-o alta evolutie strategica notabila, Obama il va primi la Casa alba pe noul premier al Indiei, intr-un "alt accent strategic care demonstreaza reasezarea globala si un joc in care planeta incearca sa-si gaseasca un nou echilibru".

El a daugat ca "aceea idee in care Europa si America sa pivoteze impreuna catre Asia si-a facut drum. Iata cum incercam de ambele parti ale Atlanticului, de ambele parti ale Marii Negre sa gasim o modalitate sa gestionam competitia globala sa puteam sa gasim un «modus operandi» care sa permita celor doi mari plamani ai economiei mondiale, spatiul european si transatlantic prin acordul de Liber Schimb care este indispensabil pentru supravietuirea Occidentului in secolul XXI si pe de alta parte re-emergenta Asiei si a spatiului euro-asiatic".

"Suntem la un an de zile dupa ce vorbeam de conceptul de trei mari. Vorbeam de marea Adriatica, de Marea Neagra si de Marea Caspica. Suntem acum fortati de evenimente sa vorbim de o logica de patru mari pentru ca pe langa mediterana unde vedem modul agrsiv in care organizatii teroriste isi gasesc locul in zone extrem de delicate ale Orientului Mijlociu s-a adaugat si Marea Baltica si rolul Romaniei, din punct de vedere strategic, este mai important ca oricand in istoria moderna a acestei tari. Nu exista un necaz care sa nu aduca si oportunitati. Necazul care s-a intamplat in vecinatatea noastra reprezinta pentru Romania si o oportunitate.", a concluzionat Mircea Geoana.

Bucharest Forum 2014 se desfasoara la Palatul Parlamentului, in perioada 2-4 octombrie, cu tema "Deblocarea potentialului Eurasiei. Decizii strategice pe Noul Drum al Matasii" si urmareste sa gaseasca raspunsuri la intrebarea: cum reusim sa transformam Romania intr-o Poarta a Europei pe ruta de comert si investitii intre Europa si Asia.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri