Incidentele de la sectiile din strainatate in primul tur al alegerilor prezidentiale au fost comentate de presa straina, care anticipeaza un duel strans intre candidatii care merg in turul al doilea, care va avea loc pe 16 noiembrie.

Premierul Victor Ponta, care s-a clasat pe primul loc in urma scrutinului prezidential de duminica, este increzator ca va castiga turul doi, insa principalul sau contracandidat, Klaus Iohannis, este de alta parere, relateaza EURONEWS. Rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin nu este decis inca si depinde pe cine vor sustine ceilalti 12 candidati, care au pierdut in primul tur, apreciaza Euronews, adaugand ca Iohannis ar putea beneficia de sprijinul electoratului Monicai Macovei, un "simbol al luptei anticoruptie si deputat european", informeaza Mediafax.

Ponta a afirmat ca, daca va castiga, va exista stabilitate si se va incheia conflictul intre premier si presedinte, noteaza agentia ASSOCIATED PRESS, adaugand ca Iohannis, la randul sau, a declarat ca va garanta independenta justitiei si statul de drept. Premierul Victor Ponta este pe cale sa acceada la presedintia Romaniei peste doua saptamani, urmand astfel sa consolideze dominatia partidului sau social-democrat asupra institutiilor, pana la punctul in care ar putea genera temeri privind independenta justitiei si a presei, comenteaza cotidianul francez Ouest France.

Reuters, despre protestele de la MAE

Agentia REUTERS scrie de asemenea ca Victor Ponta a facut un pas spre o victorie care ar aduce stabilitate si ar consolida puterea partidului sau social-democrat, dar care ridica semne de intrebare privind independenta justitiei. Klaus Iohannis va incerca insa sa adune in jurul sau voturile anti-Ponta, pentru a-l ajunge din urma pe premierul in exercitiu.

Numerosi romani din strainatate nu au putut vota duminica din cauza ca sectiile de votare au ramas fara buletine, ceea ce a generat proteste in fata Ministerului de Externe de la Bucuresti, precizeaza Reuters. Multi au denuntat de asemenea faptul ca au stat la cozi pentru a putea vota, iar spiritele s-au incins la ambasada Romaniei din Paris, care a cerut ajutorul politiei franceze. De altfel, fostul tenismen Ion Tiriac a venit cu avionul in Romania, pentru ca nu a putut vota la Paris din cauza cozilor.

Duelul se anunta strans in cel de-al doilea tur pentru presedintia Romaniei, dupa ce premierul Victor Ponta a inregistrat duminica o victorie mai putin clara decat se preconiza, in primul tur al unui scrutin considerat crucial in fosta tara comunista, comenteaza AGENCE FRANCE PRESSE. Analistii citati de AFP apreciaza ca jocurile nu sunt facute si ca depinde pe cine vor sustine candidatii care au pierdut in primul tur, importanta fiind si mobilizarea electoratului din zonele urbane si din strainatate.

Expertii se tem de o alunecare antidemocratica.

Dupa o campanie electorala dominata de continuarea reglarii de conturi intre Ponta si presedintele in exercitiu Traian Basescu, numerosi alegatori vor ca noul presedinte si premierul sa fie din aceeasi tabara, desi "expertii se tem de o alunecare antidemocratica", adauga AFP. Scrutinul a fost marcat de incidente la sectiile de votare din strainatate, in special la Paris, Londra si Viena, unde s-au format cozi lungi si numerosi romani nu au putut vota, mai scrie AFP, amintind ca, in 2009, Traian Basescu a castigat cel de-al doilea mandat de presedinte datorita sufragiilor romanilor din strainatate.

Alegatorii din Paris au incercat sa forteze intrarea in sediul ambasadei romane, pentru a putea vota dupa ce au asteptat mai multe ore la rand, noteaza la randul sau BLOOMBERG, adaugand ca erau cozi si la Viena si Londra dupa inchiderea sectiilor de vot. "A fost o incalcare a dreptului nostru constitutional de a vota", a declarat Andrada Voinitchi, dupa ce a stat trei ore si jumatate la coada in capitala britanica. "Mi-am facut timp sa citesc despre fiecare candidat si sa votez pe baza unei decizii informate. Din pacate nu am putut", a adaugat ea.

Publicatia electronica EUOBSERVER mentioneaza ca, in comparatie cu 2009, romanilor din strainatate le-a fost mult mai greu sa isi exercite dreptul de vot, in conditiile in care ministerul de Externe a trimis doar 600.000 de buletine de vot la ambasade, desi aproximativ trei milioane de cetateni traiesc si muncesc in alte tari. Astfel, cetatenii din Londra, Paris, Madrid, Berlin si Bruxelles au stat mai multe ore la cozi, iar cateva mii tot nu au reusit sa voteze pana la inchiderea urnelor. A fost nevoie de interventia politiei la Paris, Londra si Viena, unde oamenii au refuzat sa plece si s-au declarat furiosi pentru organizarea deficitara a scrutinului.

1. Cu cine ai votat in primul tur si pe cine vei vota in al doilea tur?


Citeste si:
    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Politic »


    Comunicate de presă

    Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


    Setari Cookie-uri