9 Februarie 2015

Iohannis: La multi ani, Rosia Montana!



Presedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj pe Facebook, cu ocazia implinirii a 1884 de ani de la data atestarii documentare a localitatii Rosia Montana, ca viitorul acestei zone trebuie gandit in acord cu normele europene de mediu si cu legislatia privitoare la patrimoniul cultural.

”Rosia Montana implineste astazi 1884 de ani de la data atestarii documentare a localitatii. In ultimii ani, acest loc unic din Muntii Apuseni a devenit un simbol al patrimoniului nostru cultural si natural. In numele Rosiei Montane s-a creat o miscare civica si comunitara despre care s-ar putea spune ca ”muta muntii”, atunci cand este in joc pastrarea autenticitatii si a traditiei vechi a acestei localitati”, a scris presedintele Iohannis pe Facebook.

Potrivit sefului statului, ”viitorul Rosiei Montane trebuie gandit in acord cu normele europene de mediu si cu legislatia privitoare la patrimoniul cultural, dar si cu opiniile tuturor specialistilor care ar putea aduce o contributie valoroasa la un proiect de renastere economica a zonei”.
”La multi ani, Rosia Montana!, a mai transmis Klaus Iohannis.



Citeste si