25 Februarie 2015

Eduard Hellvig, audiat de Comisia parlamentara de control SRI; sedinta este secreta



Eduard Hellvig, propus de presedintele Klaus Iohannis pentru sefia SRI, a venit, marti, la Palatul Parlamentului, urmand sa fie audiat de Comisia speciala de control a activitatii SRI, in sedinta secreta.

Audierea lui Hellvig are loc in sedinta secreta, reprezentantii presei avand acces in debut, pentru ilustratie.
Hellvig a evitat sa faca declaratii inaintea sedintei. Presedintele Comisiei SRI, deputatul PSD Georgian Pop, a precizat ca vor fi acordate declaratii la sfarsitul audierii. La sedinta sunt prezenti toti membrii acestui for, cu exceptia deputatului Sebastian Ghita, arata Mediafax. Acesta se afla marti dimineata la instanta suprema, unde se judeca cererea lui de ridicare a controlului judiciar, masura luata de procurori in dosarul in care este cercetat alaturi de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Hertanu.

Ghita, care a demisionat din PSD, a ramas insa membru al grupului parlamentar si, in virtutea acestui fapt, si-a mentinut calitatea de membru al Comisiei. Ghita a declarat, luni, cu o zi inaintea audierilor, ca reflecteaza la ideea de a se retrage din Comisie, dar ca va lua parte la audierea lui Hellvig, fapt care nu s-a mai intamplat.



Citeste si