Primarul Constantei, Radu Mazare, s-a prezentat, vineri, la DNA Constanta, la iesire spunand ca a luat la cunostinta inceperea urmaririi penale pentru patru fapte de abuz in serviciu, vizand terenurile de la Castel si Cazino, pentru ca nu a concediat functionari si pentru neexecutarea unei decizii.

Radu Mazare a ajuns la DNA Constanta in jurul orei 13.00, imbracat in haine groase si cu geanta cu schimburi la el, aceeasi geanta cu care a mers, zilele trecute, la DNA Bucuresti, transmite corespondentul Mediafax. "Te ia frigul in alea (hainele lui obisnuite - n.r.). Asa ca sunt obligat sa vin cu accesorii: pufoaica si geanta, normal", le-a explicat el jurnalistilor prezenti.

Primarul Constantei a petrecut mai putin de zece minute in prezenta procurorilor anticoruptie, spunand, la iesirea din sediul DNA, ca i-a fost adusa la cunostinta inceperea urmaririi penale, "adica ultima faza inainte de fi trimis in instanta".

"Am luat cunostinta ca s-a pus in miscare urmarirea penala pentru terenul de la Castel, vandut in 2004, pentru terenul de la Cazino - ala pentru care sunt in proces la Bucuresti, din 2007 (ambele terenuri sunt in statiunea Mamaia - n.r.), pentru ca nu am dat afara functionarii publici, in 2008, si pentru ca Primaria nu a executat o hotarare de instanta unde noi spunem, eu si cei din subordinea mea, ca nu putea fi executata. Asta-i tot - patru bucati de abuz in serviciu", a spus Radu Mazare.

De altfel, la sosirea la DNA, el a afirmat ca in cazul celor doua terenuri, este vorba despre vanzari stabilite de Consiliul Local (CL) Constanta, evaluate de un evaluator si negociate, "nu sub valoarea evaluarii", de catre o comisie a CL.

"Dupa ce cetateanul semna cu comisia Consiliul ui Local si platea avansul, primarul semna contractul. (...) Si acolo sunt acuzat eu, nimeni altcineva: nici evaluator, nici consilieri locali, nici nimeni", a spus Radu Mazare. Primarul Radu Mazare spunea, in octombrie 2014, ca pentru vanzarea terenului de sub Cazinoul din Mamaia a fost trimis in judecata in 2008 de DNA Bucuresti, dar ca in prezent este urmarit penal de DNA Constanta pentru vanzarea unei jumatati din terenul respectiv, precizand ca acuzatiile sunt diferite.

Si in 6 februarie, Mazare s-a prezentat la DNA Constanta, el spunand atunci ca a fost chemat de procurori pentru un dosar in care este suspect, vizand un teren din statiunea Mamaia care a fost vandut de Consiliul Local Constanta.
"Astazi merg la DNA Constanta intr-un dosar in care sunt vreo doua-trei acuzatii, una dintre ele fiind pentru un teren vandut in statiunea Mamaia, in anul 2004, terenul de sub celebra cladire castel. Castelul a fost privatizat si terenul a fost ulterior cumparat de la Consiliul Local, prin votul Consiliului Local si cu evaluare. Eu sunt suspect in dosarul asta de la DNA Constanta de mai multa vreme, pentru fel de fel de bazaconii din astea. (...)", spunea in 6 februarie Radu Mazare, inainte de a intra la DNA.

Atunci, el a iesit de la DNA dupa aproape 20 de minute, spunand ca i-a fost adusa la cunostinta o noua acuzatie, de abuz in serviciu, pentru ca nu a suspendat din functie patru functionari ai primariei trimisi in judecata in dosarul privind atribuirea nelegala de terenuri.

"S-a extins urmarirea penala, fiind acuzat de abuz in serviciu, pentru ca nu am suspendat din functie patru functionari publici care au fost trimisi in judecata in dosarul mare din 2008 (n.r. - dosarul privind atribuirea nelegala a unor terenuri), asa cum spune procurorul ca scrie la lege. Sunt niste functionari publici ai primariei care ar fi trebuit sa fie suspendati din functie. Primaria are 500 de angajati, este un serviciu de personal, se fac referate, primarul aproba, el nu poate sa decida de capul lui, am sa merg si am sa vad care e situatia. Mi-au adus la cunostinta ca de ce nu i-am suspendat din functie si ca si-au luat leafa nelegal", declara la acea data Radu Mazare. Tot atunci, Directia Nationala Anticoruptie arata, intr-un comunicat de presa, ca procurorii DNA Constanta au dispus extinderea urmaririi penale fata de Radu Mazare, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu.

In ordonanta de extindere a urmaririi penale se arata ca, in 24 octombrie 2008, procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata a membrilor unei comisii de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primariei Constanta, din care faceau parte: primarul Radu Mazare, Nicusor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, Constantin Racu - fost director al Directiei Administratie Publica, Daniela Ramona Dospinescu - directorul Directiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Directiei Tehnic Investitii, Dan Miron - fost consilier municipal si consilierii juridici Cristian Talpau, Nora Alina Chirca si Bogdan Ghitulescu, in sarcina carora s-au retinut infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu obtinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, fals intelectual, in forma continuata si asociere pentru savarsirea de infractiuni.

"De la acea data si pana in prezent, suspectul Mazare Radu Stefan, desi avea obligatia legala, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea urmatorilor: Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion si Chirca Nora Alina, din functiile publice pe care le detineau in cadrul Primariei Constanta, fapta care a avut ca efect plata nelegala a drepturilor salariale catre persoanele respective precum si obtinerea unor foloase necuvenite pentru acestea", sustineau procurorii DNA.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri