2 Aprilie 2015

Victor Ponta: Romania este dispusa sa gazduiasca orice capabilitati decide NATO



Romania este dispusa sa gazduiasca orice capabilitati sunt decise la nivelul NATO, a declarat premierul Victor Ponta, fara alte detalii, intrebat de presa daca, in discutia cu seful Fortelor Aliate din Europa, s-a pus problema unor noi baze sau aducerii de armament greu in Romania.

Premierul Victor Ponta s-a intalnit, marti, la Palatul Victoria, cu comandantul suprem al Fortelor Aliate din Europa, generalul Philip Breedlove, noteaza Mediafax. "Tot ceea ce va pot spune eu in acest moment este faptul ca Romania este dispusa sa se implice, sa gazduiasca orice capabilitati se decid la nivelul NATO. Mai mult de atat nu am voie sa va spun", a spus Victor Ponta, intrebat daca Romania va gazdui noi baze NATO sau va fi adus armament greu al Aliantei.

Victor Ponta a precizat ca, anul viitor, Romania va avea 12 avioane multirol, dar "si altele", si ca l-a asigurat pe generalul Philip Breedlove ca exista un consens al clasei politice cu privire la respectarea angajamentelor tarii noastre in cadrul NATO.

"Eu l-am asigurat pe generalul Philip Breedlove in primul rand de faptul ca in Romania exista tot sprijinul poltiic, stiu ca s-a vazut si cu presedintele, si l-am asigurat ca si in Parlament exista tot sprijinul politic pentru ca Romania sa-si indeplineasca toate obligatiile sale care tin de partea de securitate, adica sa aiba resursele finaciare pentru cele doua centre care se vor organiza in Romania de catre NATO, toate operatiunile, toate exercitiile comune si inclusiv partea de dotare a armatei romane. Anul viitor vom avea primele 12 avioane multirol, dar vom avea si altele, si asta l-am asigurat, ca desi nu ne e usor, exista un consens politic pe aceasta tema", a spus Victor Ponta.



Citeste si