Ioan Rus, fostul ministru al Transporturilor, a postat pe site-ul ministerului o scrisoare deschisa in care isi cere iertare pentru declaratiile socante referitoare la romanii din strainatate. El se adreseaza cetatenilor cu formula "Dragi romani" si isi cere iertare, la final de mandat.

"Dragi romani, In aceste zile imi inchei mandatul de ministru al Transporturilor. Atat in activitatea mea desfasurata in exercitarea functiei publice, dar si in cea politica, am incercat sa fiu mai degraba un om al actiunii, mai putin al cuvintelor. Imi dau seama ca felul in care m-am exprimat a cauzat suferinta multora dintre dumneavoastra, iar pentru acest fapt am inteles sa imi dau demisia. Imi cer iertare tuturor romanilor pentru cuvintele pe care le-am folosit in legatura cu aceia dintre ei nevoiti sa plece sa lucreze in strainatate in cautarea unei vieti mai bune pentru ei si pentru copiii lor. Modul in care m-am exprimat nu reflecta ceea ce cred si gandesc. Pentru mine, romanii din interiorul si din afara granitelor fac parte din natiune, au aceleasi drepturi si le datoram un respect egal. Pe de alta parte, am cunoscut si inteleg drama celor plecati departe de casa, eu insumi am in familia extinsa rude, cum am si prieteni, care lucreaza in tarile europene sau peste ocean. Nu a fost nicio clipa intentia mea sa jignesc ori sa ranesc pe cineva. Cred, totusi, ca o neglijenta in exprimare nu poate sterge aproape doua decenii de activitate politica onesta", afirma Rus, potrivit Mediafax.

El arata ca, in calitate de ministru al Transporturilor, a incercat sa creeze, printre altele, oportunitati pentru romani de a reveni sa lucreze in tara, alaturi de familiile lor iar Master Planul General de Transport reprezinta o astfel de posibilitate si aminteste ca, timp de trei ani, ca ministru de Interne, a initiat si dus la capat proiectul eliminarii vizelor pentru cetatenii romani care circula in spatiul Uniunii Europene. Rus isi incheie scrisoarea spunand ca este momentul ca Romania sa aiba o alta generatie de politicieni si face apel catre tineri, care, indiferent de zona politica spre care se simt atrasi, sa devina noua generatie de politicieni care isi va construi singura destinul si o Romanie mai buna, una in care milioane de romani se vor putea intoarce acasa si alte milioane nu vor fi nevoiti sa pribegeasca prin lume.

Ioan Rus a demisionat in urma cu doua saptamani, dupa ce a declarat, la o emisiune la Digi 24, in contextul in care vorbea despre romanii din strainatate si despre cat castiga acestia muncind in constructii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, ca "de banii astia copiii se fac golani acasa, iar nevasta curva". Rus a fost numit ministru al Transporturilor in iunie anul trecut.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri