Remus Truica a venit la DIICOT, joi dimineata, in dosarul privind acordarea ilegala de credite de la BRD, prin care s-ar fi produs bancii un prejudiciu de peste 43 de milioane de euro, surse judiciare declarand ca anchetatorii ii vor prelungi masura controlului judiciar.

Truica a ajuns la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) in jurul orei 09.00 si la intrare nu a facut declaratii. Potrivit unor surse judiciare, Remus Truica a fost citat sa se prezinte pentru a i se aduce la cunostinta ca masura controlului judiciar, luat in urma cu doua luni, in dosarul privind acordarea ilegala de credite de la BRD, va fi prelungita cu inca 60 de zile, scrie Mediafax.

Sursele citate au precizat ca joi vor venit la DIICOT si alti inculpati din dosar, tot pentru prelungirea masurilor preventive. In acelasi dosar, in 9 iulie a fost audiat la DIICOT si Sorin Popa, fost vicepresedinte BRD. rocurorii l-au audiat si l-au anuntat ca va fi cercetat sub control judiciar in dosarul creditelor ilegale.

Irina Truica a dat declaratii in acest dosar in 3 iulie, avocatul ei declarand atunci ca aceasta a semnat, ca sotie a lui Remus Truica, un contract de credit de trei milioane de euro. Avocatul a precizat ca Irina Truica are sechestru pe bunurile comune cu sotul ei, cele mai importante fiind terenurile si casa din Snagov.

Procurorii DIICOT instrumenteaza un dosar privind acordarea ilegala a mai multor credite de catre BRD, intre care se numara si cel facut de Elena Udrea, in valoare de aproximativ trei milioane de euro. In cazul fostului ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, DIICOT si-a declinat competenta, in 4 martie, si a trimis dosarul la DNA, care continua cercetarile.

DIICOT a anuntat, in 19 mai, ca in dosarul privind acordarea ilegala de credite a fost inceputa urmarirea penala in cazul a 30 de persoane.

Astfel, procurorii DIICOT au inceput urmarirea penala in cazul lui Lucian Cojocaru si Remus Truica, pentru constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu, instigare la abuz in serviciu penal si complicitate la spalare de bani, Alexandru-Claudiu Cercel-Duca, Gabriela-Stefania Gavrilescu, Dana Bajescu, Mihail Andrei Nanu, Elena Duhomnicu, Monica Ceausu, Alice Monac si Alexandru Lucian Anghelescu, pentru constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu si complicitate la spalare de bani.

A fost inceputa urmarirea penala si in cazul lui Cristian-Relu Aparaschivei, pentru constituire a unui grup infractional organizat, instigare la inselaciune, instigare la abuz in serviciu si spalare de bani. De asemenea, a fost inceputa urmarirea penala si in cazul Cristinei-Gabriela Mazilu, Ioana-Irina Truica, Ilie-Marius Coconete, Stefan Munteanu, Ionut Victor Nicoresteanu, Niculae Ciumeti, Constantin Eugen Pop, Giorgiana Mirela Pop, George Gabriel Lisu si S.N.E, pentru constituire a unui grup infractional organizat, inselaciune si spalare de bani.

In cazul lui Andrei-Mihai Bejenaru, Dan-Octavian Harabagiu si Marian Gheorghe, procurorii au inceput urmarirea penala pentru constituire a unui grup infractional organizat, complicitate la inselaciune si complicitate la spalare de bani.

In comunicatul DIICOT se mai arata ca in cazul lui Sorin Rosca-Stanescu si Adrian Sarbu a fost inceputa urmarirea penala pentru constituire a unui grup infractional organizat, inselaciune si spalare de bani, iar in cazul Minolei-Alexandra Serban si Dumitru Diaconescu a fost inceputa urmarirea penala pentru constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu, complicitate la inselaciune si fals intelectual, in timp ce Dorin Cornal Drula este urmarit penal pentru constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu, complicitate la inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

"In cauza exista suspiciunea rezonabila ca la sfarsitul anului 2007 la nivelul conducerii executive a BRD - Groupe Société Générale a fost initiat si constituit un grup infractional organizat in scopul acordarii de credite, cu incalcarea normelor de creditare, atat cele interne, cat si cele emise de Banca Nationala a Romaniei, unor persoane fizice si/sau societati comerciale, activitatea infractionala concretizandu-se in obtinerea unor importante sume de bani din savarsirea subsecventa a unor infractiuni de inselaciune, fiind cauzat un prejudiciu de 43.500.000 de euro in dauna BRD - Groupe Société Générale. Membrii grupului infractional organizat au actionat in mod concertat, in baza unei rezolutii infractionale unice, aceea de a obtine importante beneficii financiare, potrivit contributiei infractionale pe palierele executionale din cadrul gruparii. In cadrul gruparii infractionale organizate, fiecare membru a desfasurat activitati specifice interesului, pozitiei, pregatirii si profesiei sale, in vederea fraudarii sistemului bancar, cu desfasurare pe termen lung”, mentioneaza DIICOT in comunicatul transmis marti.

Potrivit DIICOT, doi dintre liderii gruparii infractionale, folosindu-se de functiile detinute in cadrul BRD - Groupe Société Générale, "au racolat si controlat activitatea mai multor persoane subordonate si aflate in raporturi de munca cu banca, care prin indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu sau prin neindeplinirea acestora au facilitat aprobarea/acordarea frauduloasa a unui numar de 17 credite unor persoane fizice sau juridice, cunoscand faptul ca pentru niciunul din creditele astfel acordate nu erau indeplinite conditiile minime impuse de normele de creditare si ca imobilele folosite pentru garantarea creditelor au fost supraevaluate de evaluatorii agreati de banca".

"Pentru desfasurarea in conditii optime a activitatii infractionale, suspectii si-au asigurat sprijinul celorlalti membri ai Comitetului de Credit din Centrala BRD - Groupe Société Générale, respectiv Alexandru Claudiu Cercel Duca si Gabriela Gavrilescu, care, cu incalcarea atributiilor de serviciu, au aprobat creditele acordate in mod fraudulos in principal de catre agentiile Europa si Primaverii, care functioneaza in interiorul Sucursalei Dorobanti a BRD- Grup Dorobanti. In acelasi scop, suspectii i-au atras in activitatea infractionala pe Dana Bajescu, director executiv in cadrul BRD, Mihai Andrei Nanu, director comercial in cadrul BRD, Alice Monac, director la Agentia Europa, Elena Duhomnicu, director al Agentiei Primaverii, Monica Ceausu, director la Agentia Europa dupa avansarea lui Alice Monac si Alexandru Anghelescu, director adjunct comercial al Sucursalei Dorobanti", au mai aratat procurorii DIICOT.

Potrivit acestora, cel de-al treilea lider al grupului infractional, Remus Truica, a fost si principalul beneficiar al activitatii infractionale, din cele 17 credite acordate in mod fraudulos de BRD - Groupe Société Générale, 15 fiind acordate unor persoane fizice sau juridice aflate sub controlul sau direct, obtinand astfel suma de 35.000.000 euro.

Procurorii mai spun ca in ceea mai mare parte sumele de bani au fost externalizate prin includerea in circuite financiare prin conturi deschise la Monaco, in Elvetia, Austria si Cipru, ”conturi controlate direct de catre Remus Truica si Cristian Aparaschivei si apoi folosite de acestia pentru achizitionarea unor bunuri de lux, ambarcatiuni si imobile”.

”Pentru punerea in executare a activitatilor infractionale inculpatul Remus Truica s-a folosit in principal de inculpatul Cristian Aparaschivei, omul sau de incredere, care l-a randul sau a atras in cadrul grupului infractional organizat alte persoane”, mai noteaza procurorii DIICOT, precizand ca Truica a coordonat si infiintarea a cinci societati comerciale reprezentate si administrate de catre Cristian Aparaschivei si Ilie Coconete si S.N.E, care, de asemenea, au obtinut in mod fraudulos credite de la BRD - Groupe Société Générale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri