In 2015 au ramas fara mandat 21 de parlamentari, fiind cel mai mare numar de la inceputul actualei Legislaturi, iar peste jumatate dintre senatorii si deputatii care au plecat din functie sau au fost demisi si-au pierdut mandatele din cauza problemelor in justitie.

Astfel, in cursul anului 2015 au plecat din functii 21 de parlamentari - 18 deputati si trei senatori. Mai bine de jumatate dintre acestia au demisionat sau si-au pierdut mandatul ca urmare a problemelor penale sau a incompatibilitatii, scrie Mediafax.

Ca urmare a problemelor cu legea, au demisionat din Parlament zece deputati si senatori, alti doi parlamentari invocand motive personale, desi se aflau si acestia in atentia justitiei.

Astfel, au demisionat ca urmare a dosarelor in care erau cercetati sau chiar arestati Ioan Adam (PSD), Oana Mizil (PSD), Danut Culetu (PNL), Ion Dinita (PC), Marko Attilla (UDMR), Theodor Nicolescu (PNL), Ion Ochi (PSD), Constantin Adascalitei (PSD), Darius Valcov (PSD) si Miron Mitrea (PSD).

De exemplu, Miron Mitrea a demisionat din Parlament in 2 februarie, afirmand ca vrea sa se retraga din politica. Unsprezece zile mai tarziu, insa, a fost condamnat definitiv la doi ani de inchisoare cu executare pentru luare de mita, fiind incarcerat. Un caz similar este cel al Oanei Mizil, care a renuntat la mandat in aceeasi zi in care a fost audiata la DNA in dosarul iubitului ei, fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, cercetat pentru abuz in serviciu.

In schimb, deputatul Ion Ochi a demisionat dupa ce Parlamentul l-a salvat de la arestarea preventiva. Acesta a recurs la gest la mai multe luni dupa votul din Camera Deputatilor, fiind trimis in judecata de DNA intr-un dosar in care este acuzat de luare de mita si abuz in serviciu.

Un caz special este cel al deputatul UDMR Marko Attilla, in cazul caruia Parlamentul a aprobat cererea de arestare preventiva, in decembrie 2014, insa acesta a fugit din tara, fiind cautat prin Interpol. El a demisionat din Camera Deputatilor in primavara anului 2015, printr-o scrisoare transmisa conducerii forului, chiar cu o zi inainte ca plenul sa dezbata cea de a doua cerere privind incuviintarea retinerii si arestarii sale preventive.

Ioan Adam a demisionat dupa ce plenul a incuviintat arestarea sa preventiva intr-un dosar privind retrocedarile ilegale de paduri, in care este cercetat si Viorel Hrebenciuc. Ioan Adam a transmis demisia sa chiar de dupa gratii.

Tot din arestul preventiv a demisionat si liberalul Theodor Nicolescu, acuzat de abuz in serviciu si luare de mita. Nicolescu este suspectat in acelasi dosar cu fostul sef al ANI, Horia Georgescu.

Social-democratul Constantin Adascalitei a demisionat in urma cu cateva saptamani din Camera Deputatilor, dupa aproape 3 ani de cand ANI l-a declarat incompatibil. Abia in luna martie a acestui an Adascalitei a primit si o decizie definitiva in instanta, potrivit careia trebuia sa isi piarda mandatul, insa deputatii au amanat luarea unei decizii. Pe de alta parte, Adascalitei are probleme si cu DNA, in luna iulie fiind trimis in judecata, alaturi de fiul acestuia, pentru efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia.

Liberalul Danut Culetu, trimis in judecata pentru fapte de coruptie savarsite cand era prefect al judetului Constanta, a demisionat si el din Parlament in luna aprilie, spunand ca nu vrea sa fie o tinta pentru adversarii politici si nici o povara pentru partid.

In aceeasi zi a demisionat si Ion Dinita, ales deputat sub sigla PC, dupa ce, in 2014, Camera Deputatilor aprobase cererea de arestare preventiva a acestuia in dosarul in care este cercetat si fostul sef al CJ Brasov, Aristotel Cancescu.

La Senat, un singur parlamentar si-a pierdut functia ca urmare a problemelor in justitie. Este vorba despre fostul ministru Darius Valcov, trimis in judecata pentru trafic de influenta, luare de mita si spalare de bani. Demisia a fost depusa dupa ce Senatul a aprobat incuviintarea arestarii preventive, solicitata de DNA.

Pe de alta parte, Mihai Stanisoara (ALDE) a demisionat la randul sau, anuntand ca se retrage din politica, fara a-si motiva gestul. Cu toate acestea, numele lui Stanisoara a fost in mai multe randuri legat de dosarul Microsoft, insa pana in acest moment Stanisoara nu a fost acuzat oficial de vreo fapta.

Un caz similar este si cel al lui Marian Ghiveciu (PSD), care a demisionat invocand probleme de ordin politic, desi, cu cateva luni inainte, fusese condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru coruptie, iar procurorii au facut apel.
Mai mult, i-a incetat de drept mandatul deputatei Monica Iacob Ridzi (ca urmare a condamnarii) si lui Petre Roman (ca urmare a deciziei de incompatibilitate).

Trei parlamentari au parasit Legislativul pentru alte functii. Este vorba despre Marcu Nicu (PLR), Ilie Sarbu (PSD) si Mihai Razvan Ungureanu (PNL). Astfel, Ungureanu a fost votat, in vara, in functia de sef al SIE, la propunerea lui Klaus Iohannis. Ilie Sarbu si Marcu Nicu au plecat amandoi la Curtea de Conturi. In ceea ce priveste plecarea lui Ilie Sarbu, socrul lui Victor Ponta, au aparut speculatii potrivit carora retragerea lui ar fi fost impusa de la varful partidului, ca urmare a venirii la putere a lui Liviu Dragnea, insa fostul social-democrat a infirmat informatiile, afirmand ca isi dorea sa paraseasca Parlamentul inca de anul trecut, insa a ramas la rugamintea liderului PSD de atunci, Victor Ponta.

Pe de alta parte, trei deputati au incetat din viata in cursul anului 2015: Octavian Bot (PLR), Aurel Vladoiu (PSD) si Gheorghe Ciobanu (PSD). Deputatul Vasile Mocanu (PSD) a demisionat pe caz de boala.

In total, de la alegerile parlamentare din 2012, si-au pierdut functia 50 de alesi: 36 de deputati si 14 senatori. Anul 2015 a fost anul cu cele mai multe incetari de mandat, dupa ce in 2013 au parasit functia 11 alesi si in 2014 alti 18.

Sursa foto: Creative Commons

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri