Pregatirea exercitarii de catre Romania a presedintiei Consiliului UE, promovarea obiectivelor de strategie energetica in plan regional, relatia cu R. Moldova si consolidarea parteneriatului strategic cu SUA sunt prioritatile Ministerului Afacerilor Externe, potrivit planului prezentat de Guvern.

Potrivit prioritatilor strategice si planului de actiuni sectoriale, dat publicitatii vineri de Guvern, unul dintre obiectivele globale ale Ministeului Afacerilor Externe in acest an este pregatirea exercitarii de catre Romania a Presedintiei Consiliului UE in semestrul II 2019, incepand din luna februarie 2016, urmand ca etapa de evaluare sa aiba loc in luna octombrie 2016 , conform Mediafax.

Relansarea diplomatiei economice prin restructurarea in cadrul MAE a Departamentului de Diplomatie Economica, pana in octombie 2016 este al doilea obiectiv global asumat de minister. Pentru atingerea acestui obiectiv MAE va avea consultari cu reprezentantii companiilor si IMM-urilor din Romania, pentru a cunoaste interesele romanesti si a le promova in actiunile externe, va structura impreuna cu celelalte ministere setul de proiecte economice de interes pentru Romania, care vor fi promovate in cadrul parteneriatelor strategice.

In acest context, o dimensiune importanta pentru MAE este promovarea obiectivelor de securitate energetica ale Romaniei in plan regional, european si global in special in proiectele energetice regionale de interes pentru Romania, inclusiv pentru interconectarea cu R. Moldova - o serie de actiuni sectoriale. Pe lista prioritatilor se mai afla promovarea initiativei de realizare a proiectului coridorului de transport de marfuri Marea Neagra – Marea Caspica precum si a proiectelor romanesti aferente initiativei Noul Drum al Matasii.

De asemenea, MAE isi propune continuarea procesului de consolidare durabila a relatiei cu Republica Moldova, incepand cu luna ianuarie, etapa de evaluare urmand sa aiba loc in octombrie 2016.

Pentru atingerea acestui obiectiv sunt mentionate derularea programelor de asistenta oferite de Romania in beneficiul R. Moldova, priorita fiind avansarea proiectelor de interconectare a R. Moldova si Romania (Europa) - energie, infrastructura, inclusiv cu sprijin UE. In planul guvernului mai sunt trecute insa si programe cu impact socio-economic si in sprijinul tinerilor din R. Moldova (ex. sanatate, educatie, agricultura).

O alta prioritate, potrivit documentului, este continuarea procesului de reforma consulara, in perioada ianuarie - octombie 2016, la acest acpitol avandu-se in vedere finalizarea Sistemului Integrat Consular, E-Cons si Sistemul national de informatii privind vizele-SNIV, promovarea in mediul asociativ romanesc din strainatate si in mass- media din Romania a proiectelor MAE de imbunatatire a serviciilor consulare, inclusiv prin campanii tematice. MAE are in vedere extinderea retelei consulare prin operationalizarea sau infiintarea unor oficii si birouri consulare (Bari, Manchester, Stuttgart si Solotvino, precum si noi oficii consulare in Spania).

La capitolul obiective interne, documentul mentioneaza actiuni diplomatice pentru consolidarea Securitatii Nationale, incepand cu ianuarie si evaluarea progreselor de etapa in luna octombire 2016. De asemenea, prima dintre initiativele strategice este consolidarea tuturor dimensiunilor Parteneriatului Strategic cu SUA, promovarea obiectivelor privind operationalizarea facilitatii de aparare antiracheta de la Deveselu, initierea impreuna cu ministerele de resort a noi programe de cooperare in cadrul Parteneriatului Strategic cu SUA pe domeniile combaterii riscurilor neconventionale (inclusiv securitate cibernetica)

MAE mai urmareste aprofundarea dimensiunii de securitate a Parteneriatelor Strategice si speciale cu ceilalti Aliati si participarea, la nivel politico-diplomatic, la implementarea deciziilor adoptate la Summit-ul Aliat din Marea Britanie, in special in ceea ce priveste Planul de actiune al NATO pentru cresterea capacitatii operationale si consolidarea prezentei Aliantei in Romania.

Guvernul, prin intermediul MAE, mai vizeaza demersuri politico-diplomatice pentru sustinerea procesului de adaptare a NATO‎ spre a raspunde noilor provocari de securitate pe termen lung; promovarea cu prioritate pe agenda NATO a temei evolutiilor de securitate din vecinatatea estica, cu accent pe Marea Neagra si pe consolidarea capacitatii de aparare a partenerilor estici (in pregatirea deciziilor Summit-ului NATO din Polonia - iulie 2016).

Alte obiective ale MAE sunt: intarirea cooperarii pentru dezvoltare si a asistentei umanitare cu Vecinatatea Estica (mai ales Republica Moldova), Balcanii de Vest si Bazinul Mediteranean, Orientul Mijlociu si cresterea prezentei Romaniei de sprijinire, atat in plan bilateral, cat si prin proiecte cu vocatie europeana si regionala, in Balcanii de Vest, in Vecinatatea Estica si in Bazinul Dunarii, ianuarie-octombrie evaluare.

Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni isi propune, la capitolul obiective globale, imbunatatirea activitatii Departamentului Politici pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni (lansare in luna ianuarie, finalizare in luna martie 2016).

Obiective strategice: lansarea unei platformei online de depunere a proiectelor de catre mediul asociativ romanesc, elaborarea unui nou ghid de finantare care sa vina in sprijinul solicitantilor, intarirea legaturilor culturale cu comunitatile istorice romanesti (lansare in luna ianuarie, finalizare in luna octombrie 2016), initierea demersurilor privind infiintarea unor centre culturale/de informare romanesti in comunitatile istorice (Albania - K-orcea, Republica Moldova - Balti si Chisinau, Ucraina- Ismail, Serbia-Valea Timocului) si implemetarea spatiului comunicational comun Romania-Republica Moldova (lansare in luna ianuarie, finalizare in luna octombrie 2016).

Potrivit documentului,un alt obiectiv este crearea unui Consiliu Consultativ Mass-Media Romania – Republica Moldova, acordarea unui regim de gratuitate pentru anumite stiri furnizate presei din Republica Moldova si organizarea unor stagii de pregatire pentru jurnalistii din Republica Moldova.

Departamentul pentru romanii de Pretutindeni isi propune organizarea primului Congres al Romanilor de Pretutindeni (25 Martie 2016), in functie de bugetul alocat de catre Camera Deputatilor, informarea Romanilor de Pretutindeni privind votul prin Corespondenta (lansare in ianuarie, finalizare in octombrie 2016) si stimularea initiativelor Romanilor de Pretutindeni (prin crearea de retele profesionale in vederea stimularii agregarii.membrilor comunitatilor romanesti in jurul unor initiative de impact si organizarea de tele-conferinte pentru mentinerea unui dialog permanent si eficient cu mediul asociativ romanesc din afara granitelor).

Sursa foto: cdep.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri