Cererea USB de renumare a voturilor la 18 sectii de votare din sectorul 1 a fost respinsa, Armand Clotilde, candidatul USB la Primaria de sector afirmand ca decizia a fost luata dupa multe regiversari, ceea ce "nu este in regula".

"Am aflat ca intampinarea noastra este respinsa de un Birou Electoral de Sector compus din PSD-UNPR-ALDE-PNL-PMP", scrie pe pagina sa de Facebook Clotilde Armand, clasata a doua la alegerile pentru Primaria sectorului 1, conform NEws.ro

Postarea este insotita de o inregistrare in care Clotilde Armand remarca faptul ca Biroul de sector este format exclusiv din partide parlamentare, iar PSD, al carui candidat este dat castigator, este "cel mai bine reprezentat".

Ea povesteste ca dupa ce a sunat de mai multe ori la biroul de sector pentru a afla cum a fost solutionata cererea USB, abia la ora 22. 30 a aflat ca li s-a respins cererea.

"Cifrele sunt extrem de ciudate si nu este corect ca situatia sa nu fie clarificata", spune ea.

Clotilde Armand remarca faptul ca sunt 37 de sectii unde pentru Primarie a obtinut mai putine voturi, desi voturile pentru Consiliul Local, unde ea este pe primul loc, sunt mai multe.

"Ni s-a respins aceasta cerere dupa multe tergiversari, ceea ce nu este in regula", afirma candidatul USB.

Armand Clotilde: PSD foloseste metode antidemocratice

Ea spune ca are dubii legate de rezolvarea civilizata a acestei situatii si acuza PSD ca foloseste metode antidemocratice. Uniunea Salvati Bucurestiul a cerut renumararea voturilor de la alegerile locale din 18 sectii din Sectorul 1.

Presedintele Biroului Electoral al Sectorului 1, procurorul Alexandru Stoian preciza, marti dimineata, ca pe mail a fost primita o “intampinare” de la USB.

Liderul USB, Nicusor Dan, a scris luni, pe pagina sa de Facebook, ca USB nu a avut delegati in 36 de sectii de vot din Sectorul 1, iar in acestea “PSD a castigat cu 1.755 de voturi (medie 46 voturi / sectie in defavoarea noastra)".

“In sectorul 1 au fost 163 de sectii. Am avut delegati in 126 de sectii. In ele, Clotilde Armand a castigat cu 76 de voturi (medie 0,6 voturi / sectie pentru noi)”, a scris Nicusor Dan.

Duminica seara, rezultatele exit-poll-ului realizat de IRES o indicau pe Clotilde Armand, candidatul USB, cu cele mai multe voturi, respective 31,4, fiind urmata de Daniel Tudorache (Alianta PSD+UNPR) - 30,5%.

Ulterior, clasamentul s-a inversat, Dan Tudorache trecand pe locul intai.

Sursa foto: Clotilde Armand_Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri