Copresedintele ALDE Calin Popescu Tariceanu a declarat despre numirea lui Dragos Tudorache in functia de ministru al Afacerilor Interne, ca pentru el, personal, acestea ”este un nimeni” si ca, din ceea ce a citit in presa, Tudorache face parte din ”categoria talibanilor din Guvernul condus de domnul Ciolos”, care au deja optiuni politice.

Intrebat cum comenteaza nominalizarea lui Dragos Tudorache in functia de ministru de Interne, Calin Popescu Tariceanu a raspuns: ”Pentru mine este un nimeni, despre un nimeni nu comentez nimic”, scrie News.ro.

El a continuat: ”Nu am auzit de el, nu stiu de unde e, nu stiu de unde vine, am auzit ca a lucrat pe la Bruxelles, nu este o persoana cunoscuta”.
Calin Popescu Tariceanu a tinut sa mentioneze ca nu il surprinde aceasta numire la conducerea MAI.

”Din ce am citit in presa, face parte din categoria talibanilor din Guvernul condus de domnul Ciolos si, avand in vedere si optiunile politice ale unora dintre membrii Cabinetului, am inteles ca Pislaru si mai este inca unul care au deja optiuni politice, numirea de la Ministerul de Interne se inscrie in aceeasi linie”, a afirmat Tariceanu.

Copresedintele ALDE a mai spus ca Guvernul ”asa-zis tehnocrat devine pe zi ce trece mai putin tehnocrat si mai mult politic”.

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de numire a lui Dragos Tudorache in functia de ministru al Afacerilor Interne, care va depune juramantul la ora 16.00, la Palatul Cotroceni.

Seful Cancelariei prim-ministrului, Dragos Tudorache, a fost propus, marti, de premierul Dacian Ciolos sa ocupe postul de ministru de Interne, in locul lui Petre Toba, pana la finalul mandatului Cabinetului, a anuntat seful Executivului, care a precizat ca Tudorache nu se va implica in politica, pentru a garanta "echidistanta" in organizarea alegerilor.

Sursa foto: AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri