Renuntarea lui Gabriel Oprea la calitatea de senator nu conduce automat la urmarirea sa penala pentru ucidere din culpa in cazul politistului Bogdan Gigina, fiind necesare noi acte procedurale pentru o eventuala punere a sa sub acuzare, dat fiind ca, la momentul accidentului, Oprea detinea functia de ministru de Interne.

Potrivit articolului 109, alineatul 2 din Constitutie, "numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor", scrie News.ro.

Semnificatia acestui articol a fost explicata prin Decizia 270/2008 a Curtii Constitutionale care a statuat ca, in cazul ministrilor care, la data cererii procurorilor de incuviintare a urmaririi penale, retinerii sau arestarii preventive, sunt si parlamentari, cererea va fi trimisa Camerei din care face parte.

Daca respectivul ministru nu este parlamentar, cererea va fi trimisa presedintelui Romaniei. ”Cat priveste conjunctia «si», in textul art. 109 alin. (2) ea semnifica sfarsitul unei enumerari, care confera fiecareia dintre cele trei autoritati o competenta proprie. Textul constitutional exclude atat competenta cumulativa a cererilor celor trei autoritati publice, cat si competenta alternativa intre cele trei autoritati”, se arata in decizia CCR.

Astfel, este discutabil din punct de vedere juridic daca procurorii pot trimite la Cotroceni cererea care le-a fost respinsa in Senat, fara a administra probe noi in cazul lui Gabriel Oprea. Cert este ca procurorii vor trebui in continuare sa tina seama de calitatea lui Oprea de fost membru al Guvernului, fapt care necesita o incuviintare speciala care este stipulata atat in Constitutie, cat si in Legea 115/ 2009 a raspunderii ministeriale.

Senatorii au respins, luni, prin vot secret cu bile, cererea Procurorului General de incuviintare a inceperii urmaririi penale, pentru ucidere din culpa, a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, cu 73 de voturi ”impotriva” cererii Parchetului General, 45 ”pentru” si sase abtineri.

A doua zi dupa votul din Senat, pe retelele de socializare a inceput sa circule o chemare la un protest in fata Senatului, in seara zilei de joi, fata de decizia luata de colegii lui Gabriel Oprea.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Laura Kovesi, a declarat, miercuri, ca in cazul lui Gabriel Oprea a fost "un vot politic care blocheaza justitia", ea apreciind ca au mai existat astfel de "precedente", amintind de votul dat in Parlament in cazul fostului ministru de Externe Titus Corlatean. ”Este un vot politic care blocheaza justitia. In urma acestui vot DNA nu mai poate sa stabileasca raspunderea penala a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpa, deci o mama ramane sa astepte", a declarat Kovesi.

Miercuri seara, in cadrul unei emisiuni TV, Oprea a spus ca ia in calcul varianta demisiei din Parlament si ”renuntarea la imunitate” sustinand ca a fost o greseala ca a cerut colegilor sai sa voteze impotriva cererii de incuviintare a inceperii urmaririi penale.

A doua zi, Oprea a anuntat ca-i va cere presedintelui Senatului, Calin Popescu-Tariceanu sa dispuna reluarea votului privind cererea DNA in ceea ce-l priveste, lucru pe care l-a facut oficial vineri dimineata.

Joi seara, circa 2.500 de oameni au protestat in fata Senatului fata de votul dat luni in plen, blocand timp de o ora circulatia pe Bulevardul 13 Septembrie.

Vineri dimineata, senatorul Gabriel Oprea a anuntat, pe Facebook, ca a depus la Senat cererea catre Calin Popescu Tariceanu pentru reluarea votului, afirmand ca nu este intentia sa de a "fugi de Justitie", dar considera ca dosarul este o "rafuiala" politica.

Anuntul sau a provocat dispute de ordin juridic legate de temeiul legal pentru reluarea procedurii. Printre cei care si-au exprimat dubiile fata de legalitatea reluarii votului a fost inclusiv presedintele Klaus Iohannis, care a spus ca solutia pentru ”detensionarea situatiei” este demisia lui Oprea din Senat.

In aceste circumstante, la numai cateva ore dupa ce a depus cererea de reluare a votului, Gabriel Oprea si-a anuntat demisia din Parlament, urmand ca aceasta sa fie oficializata in cursul saptamanii viitoare.

Sursa foto: AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri