Copresedintii ALDE, Daniel Constantin si Calin Popescu-Tariceanu, si presedintele PSD, Liviu Dragnea, au semnat, luni, documentul prin care cele doua partide se constituie in Coalitia de Guvernare pentru Dezvoltare si Democratie, protocolul prevazand sustinerea unui prim-ministru comun al unui guvern in care reprezentarea partidelor sa se faca proportional si constituirea unei majoritati parlamentare.

Potrivit punctului al doilea al protocolului, PSD si ALDE vor propune un candidat unic pentru functia de premier, desemnat de comun acord si va propune un guvern de coalitie, cu ministri desemnati proportional de PSD si ALDE. Cele doua formatiuni politice, avand 250 de parlmanentari dintre cei 465 alesi, se vor sprijini reciproc in Parlament pentru obtinerea functiilor de conducere in cele doua Camere, inclusiv la nivelul comisiilor, conform News.ro.

Protocolul cuprinde trei obiective principale: asigurarea cresterii economice sustenabile si de noi locuri de munca, cresterea bunastarii materiale si a calitatii vietii si respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti. "PSD si ALDE vor alcatui un program comun de guvernare prin armonizarea prevederilor din programele lor electorale", se arata in documentul citat.

Coalitia de Guvernare pentru Dezvoltare si Democratie PSD-ALDE va propune un candidat unic pentru functia de prim-ministru, desemnat de comun acord, si va sustine, prin vot, in Parlamentul Romaniei, un guvern de coalitie condus de acesta, a carui echipa guvernamentala va fi formata din ministri desemnati proportional de catre PSD si ALDE.

De asemenea, grupurile parlamentare ale PSD si ALDE din Senat si Camera Deputatilor vor constitui o majoritate parlamentara in vederea sustinerii alegerii reprezentantilor proprii in Birourile permanente ale celor doua Camere, in cadrul conducerilor comisiilor permanente, precum si pentru promovarea initiativelor legislative si proiectelor de lege pentru care cele doua partide decid, consultandu-se reciproc, sa le initieze la nivel parlamentar si guvernamental.

Potrivit protocolului, PSD si ALDE se angajeaza ca toate numirile politice din ministere, din agentiile guvernamentale, din aparatul de lucru al Guvernului, din institutiile ce reprezinta Guvernul in teritoriu sa fie facute proportional, in baza criteriilor competentei, integritatii si determinarii de a realiza obiectivele de aparare a drepturilor si libertatilor cetatenesti din programul comun de guvernare.

"Prezentul protocol este incheiat pentru intreaga durata a mandatului parlamentar decembrie 2016 - decembrie 2020", se arata in protocolul semnat de PSD si ALDE. Cele doua formatiuni politice, avand 250 de parlamentari dintre cei 465 alesi, se vor sprijini reciproc in Parlament pentru obtinerea functiilor de conducere in cele doua Camere, inclusiv la nivelul comisiilor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri