Presedntele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, dupa intalnirea cu premierul Sorin Grindeanu, ca "nu va fi deloc usor" ca Guvernul sa vina cu un buget sustenabil, cu deficit de sub 3% si cu respectarea tuturor angajamentelor, avand in vedere masurile deja luate, insa este treaba Executivului sa gaseasca solutii.

Seful statului a afirmat ca discutia cu Sorin Grindeanu si cu ministrul Finantelor a fost "aplicata", fiind analizate primele masuri luate de Executiv, conform News.ro.

"Dupa parerea mea, si asta am subliniat in cursul intalnirii, este foarte important sa avem pentru 2017 un buget sustenabil, un buget solid, care tine cont de cateva date foarte importante, cum ar fi, de exemplu, sa ne incadram intr-un deficit de sub 3%, sa avem o alocare de 2% pentru Aparare si asa mai departe. Avem promisiuni ca aceste lucruri vor fi realizate", a spus el.

Intrebat daca a fost lamurit de premier ca toate masurile anuntate de PSD vor fi puse in aplicare, Iohannis a spus ca nu exista inca date complete, avand in vedere ca se lucreaza inca la buget.

"Cand vom avea bugetul, vom putea sti foarte exact cum s-a lucrat, insa datele cu care au venit premierul si ministrul Finantelor sunt date pe care le-am avut si noi. Evident ca am confruntat datele dintr-o parte si din cealalta parte", a spus el. Presedintele a fost intrebat si despre declaratiile presedintelui Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru, care spunea ca pe masurile deja anuntate deficitul ar putea ajunge la 4%, el spunand ca este treaba Guvernului "sa vina cu solutii" pentru ca acest lucru sa nu se intample. "Nu va fi deloc usor de construit un buget pe masurile care au fost deja aprobate si cu incadrarea intr-un deficit de 3%, dar el este obligatoriu", a precizat Klaus Iohannis.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri