Presedintele instantei supreme, Cristina Tarcea, a declarat, miercuri, la CSM, ca nu este de acord cu promovarea celor doua ordonante de urgenta ale Ministerului Justitiei privind gratierea si modificarile aduse Codului penal si Codului de procedura penala deoarece nu este justificata urgenta lor.

"Inainte de a participa la sedinta CSM am citit si eu punctul de vedere al Directiei Legislatie, care nu este o noutate pentru mine, pentru ca elaborarea acestui punct de vedere a avut in vedere si observatiile pe care le-a transmis Inalta Curte de Casatie si Justitie si care erau in acelasi sens, adica nu sustinem promovarea unui astfel de demers pe calea unei ordonante de urgenta. Am aratat ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de articolul 15, aliniatele 4 si 6 din Constitutie, in sensul ca nu este justificata urgenta”, a spus Cristina Tarcea inainte de votul prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ cele doua ordonante, conform News.ro.

Tarcea a mai declarat ca, in ceea ce priveste ordonanta de urgenta privind modificarile Codului penal si a Codului de procedura penala, "ea nu raspunde intrutotul deciziilor Curtii Constitutionale, pentru ca dezincrimineaza fapte pentru care CCR nu s-a pronuntat si cuprinde reglementari care exced cadrului deciziilor Curtii Constitutionale”.

Cu referire la raportul MCV dat miercuri publicitatii, sefa instantei supreme a aratat ca acesta este unul obiectiv, insa a observat o ingrijorare in ceea ce priveste riscul de a face pasi inapoi. "Am citit raportul politic. Mie mi se pare o oglindire obiectiva a tot ceea ce s-a intamplat in justitie in perioada ultimilor 10 ani, pentru ca, ati observat, raportul vizeaza o perioada mult mai mare de asta data, sunt inregistrate progresele, sunt inregistrate si lucruri care sunt de facut, ati vazut, sunt si recomandari. Ceea ce mi se pare demn de notat este faptul ca se concluzioneaza ca obiectivele stabilite prin MCV au fost indeplinite, dar in acelasi timp exista si o ingrijorare, o serioasa ingrijorare din partea tehnicienilor Mecanismului in ceea ce priveste pastrarea acestor evolutii pozitive si riscul de a ne intoarce la ceea ce am fost odata. In acest context, au fost mentionate si cele doua acte normative”, a incheiat Cristina Tarcea.

Consiliul Superior al Magistraturii, reunit in plen, in absenta ministrului Justitiei, Florin Iordache, a dat, miercuri, aviz negativ proiectelor de ordonanta de urgenta privind gratierea si modificarile codurilor penale. Procurorul general, Augustin Lazar, a declarat ca decizia a fost luata cu majoritate de voturi.

Citeste si:
Kelemen Hunor sesizeaza CCR pe marginea anticipatelor
Kelemen Hunor sesizeaza CCR...

Proiectul de ordonanta de urgenta promovat de Ministerul Justitiei prevede gratierea integrala a pedepselor de pana la cinci ani precum si jumatate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au in intretinere copii sub cinci ani, a celor cu varste de peste 60 de ani si a celor cu boli incurabile in faze terminale.

Prevederile nu se aplica recidivistilor, nici celor care s-au sustras executarii pedepsei si nici celor care comit infractiuni dupa data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede ca OUG intra in vigoare in 18 februarie 2017. Proiectul de OUG care modifica prevederi din Codul Penal si din Codul de Procedura Penala ia in calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei in cazul abuzului in serviciu, reducand de la 7 la 3 ani de detentie nivelul maxim al pedepsei si eliminand sanctiunea cu interdictia privind ocuparea unei functii publice.

In ceea ce priveste conflictul de interese, printre cei mentionati ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de functionarul public nu se vor mai regasi si cei cu care acesta a avut raporturi de munca in ultimii cinci ani. Denunturile vor fi valabile doar daca sunt facute in termen de sase luni de la data comiterii faptei reclamate.

Citeste si:
CSM acuza SS ca face presiuni asupra membrilor sai
CSM acuza SS ca face presiuni...
Sursa foto: Shutterstock/ Africa Studio

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si
USR trimite Avocatului Poporului solicitare pe legea pensiilor speciale
Setari Cookie-uri