24 Mai 2017

Ministrul Justitiei: Voi publica numele celor care au "vizitat" arhiva SIPA, eventual si numarul "vizitelor" efectuate



Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, considera ca arhiva SIPA este "o pata pe obrazul justitiei romane" si ca va publica, joi, lista persoanelor care au intrat in arhiva.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a scris pe contul sau de Facebook ca adevarul in cazul SIPA trebuie sa iasa la iveala.

"Arhiva SIPA, o pata pe obrazul justitiei romane! Placut sau neplacut, adevarul trebuie sa fie scos la suprafata. Primul pas - voi publica numele celor care au "vizitat" arhiva, eventual si numarul "vizitelor" efectuate!", a scris ministrul Justiei, pe Facebook.

Tudorel Toader a declarat jurnalistilor ca el nu a intrat nici macar pe holul arhivei SIPA, insa a adaugat ca detine informatii referitoare la persoanele care au vizitat arhiva si ca lista va fi prezentata in cursul zilei de joi, a scris News.ro.

Primul pas pe care il voi face saptamana aceasta, joi, voi publica lista celor care au vizitat arhiva, celor care au intrat in arhiva, singuri sau in echipa. Am si momentul, ora la care au intrat, ora la care au iesit, ca sa stie lumea, daca vreti, cine cunoaste acele adevaruri din arhiva. Eu stiu cine a intrat. Eu nu am intrat nici pe holul arhivei. Stiu cine a intrat. Primul pas, repet: nume, prenume si numar de vizite, si data, si ora, si minutul

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader

El sustine ca in acest fel publicul va afla cine sunt "depozitarii informatiilor din arhiva”.

De aici deja o prima concluzie se poate trage. Veti sti ca X cunoaste ce e in arhiva, veti sti ca unul a intrat de mai multe ori, veti sti ca unii au intrat in echipa, altii au intrat singuri, veti cunoaste asadar depozitarii informatiilor din arhiva. Noi, ca minister, vom proceda, repet, dupa regulament si dupa lege

Tudorel Toader

Ministrul a adaugat ca va face cunoscute „adevarurile din arhiva SIPA” respectand „procedurile si competentele de desecretizare”.

"Adevarul, intotdeauna si in orice domeniu, trebuie sa iasa la suprafata. Evident, m-am referit la adevarurile din arhiva SIPA, pentru ca probabil sunt mai multe, si arhiva asta SIPA, vedeti, constituie o preocupare pentru toata lumea, si in dezbaterea publica, si jurnalistica, si in mediul juridic. Respectand procedurile, respectand regulamentul, respectand competentele de desecretizare a arhivei, vom face cunoscute aceste adevaruri", a declarat Tudorel Toader.

Arhiva SIPA va fi desecretizata

Ministrul anunta, vineri, ca arhiva SIPA sigur va fi desecretizata, dar a precizat ca, daca vor exista secrete de stat, atunci desecretizarea se va face numai la nivel de CSAT.

Arhiva SIPA sigur va fi desecretizata. Arhiva SIPA eu nu o cunosc, ca nu am fost in ea. Probabil are informatii pe toate palierele, pe toate nivelele. Ministrul Justitiei poate desecretiza ce e secret de serviciu. Ce este de competenta Guvernului poate fi desecretizat prin hotarare de Guvern. Daca vor fi acolo si secrete de stat, vor putea fi desecretizate numai la nivel de CSAT. Prin urmare, eu am citit tot istoricul si toate regulamentele si toate comisiile, toate evaluarile referitoare la arhiva SIPA

Tudorel Toader



Citeste si