Motiunea de cenzura a fost adoptata, miercuri, de Parlament cu 241 voturi ”pentru” si 10 voturi ”impotriva”, potrivit News.ro. Guvernul Grindeanu a fost, astfel, demis. Sorin Grindeanu a declarat ca el l-a informat pe Klaus Iohannis, prin SMS, de rezultatul votului la motiunea de cenzura, dupa care au avut o discutie telefonica.

Rezultatul oficial a fost anuntat, iar acesta arata ca au fost 251 de voturi valabil exprimate, din care 241 au fost in favoarea motiunii si zece impotriva acestuia, transmite News.ro.

Niciun parlamentar liberal nu a votat motiunea de cenzura, a declarat presedintele PNL, Ludovic Orban.

Initial, anuntul demiterii Guvernului Grindeanu a fost facut de catre deputatul Mircea Draghici, la iesirea din sala in care au fost numarate voturile. Rezultatul votului urmeaza sa fie anuntat si in plen.

Pentru ca motiunea sa fie adoptata, erau necesare 233 de voturi favorabile.

Presedintele Klaus Iohannis va convoca pentru luni consultari cu partidele parlamentare in vederea formarii noului Guvern, a anuntat purtatorul de cuvant al sefului statului, Madalina Dobrovolschi. ”Presedintele a fost informat si a luat act de rezultatul votului din Parlament. Presedintele va convoca consultari cu partidele parlamentare pentru ziua de luni, in vederea formarii unui nou guvern”, a afirmat Dobrovolschi.

Ea a amintit faptul ca presedintele Romaniei participa joi si vineri, la Bruxelles, la reuniunea de vara a Consiuliului european.

Ciolos: Prin adoptarea motiunii, PSD si ALDE au recunoscut ca nu au capacitatea sa guverneze

Fostul premier Dacian Ciolos a reactionat pe Facebook, imediat dupa ce Guvernul Grindeanu a fost demis. Citeste mai jos postarea acestuia.

"Prin adoptarea motiunii de azi, PSD si ALDE au recunoscut oficial, prin vot, ca nu au capacitatea sa guverneze tara.

Demiterea lui Sorin Grindeanu este o premiera europeana, imposibil de explicat oricarui partener strain. De asemenea, nu este numai sfarsitul unei aventuri politice periculoase, ci creeaza conditiile unei guvernari a carei principala legitimitate este vointa presedintelui PSD. Minciuna, lupta pentru putere si pentru rezolvarea problemelor penale ale unor lideri politici, vor tine loc de buna guvernare, bunastare, credibilitate si transparenta. Valorile democratiei si interesul tarii nu vor trece dincolo de pofta sefului de partid.

Criza politica creata artificial de liderii PSD si ALDE are deja un impact negativ vizibil asupra economiei – cursul leului se apropie de un maxim istoric, ca sa nu mai vorbim de semnalele transmise de mediul de afaceri, de investitori si de partenerii internationali care urmaresc cu mirare agitatia politica de la Bucuresti.

Mai grav, discutiile lansate de Liviu Dragnea cu UDMR, adica tocmai de liderul partidului care isi asuma anul trecut apararea romanilor impotriva celor pe care, aberant, ii numeau „tehnocrati vanduti lui Soros” a starnit ieri pasiuni si discursuri pe care le speram apuse. Ii invit pe liderii celor doua partide de guvernare, dar mai ales pe membrii lor de partid si pe oamenii cinstiti si muncitori care i-au votat sperand intr-o viata mai buna, sa se gandeasca serios la cine poarta responsabilitatea acestei crize, ale carei costuri vor fi platite de Romania si de fiecare dintre noi.

Alegerile viitoare trebuie sa fie intre partide politice responsabile, conduse de oameni cinstiti, profesionisti, care lucreaza pentru binele public si prioritatile tarii", a scris Dacian Ciolos, pe Facebook.

Grindeanu: Raman in PSD. Sper ca in sase luni sa nu ajungem intr-o situatie similara

Premierul Sorin Grindeanu a spus, intr-o conferinta de presa sustinuta la Guvern dupa votarea motiunii de cenzura, ca va ramane in PSD, care nu inseamna nici Liviu Dragnea, nici Sorin Grindeanu si care nu trebuia sa treaca prin asemenea incercare, sa dea jos proriul Guvern, pentru ca asa vrea un singur om. El a mai afirmat ca spera ca in sase luni sa nu ajungem intr-o situatie simlara, pentru ca Romania nu merita.

PSD nu inseamna nici Liviu Dragnea, nici Sorin Grindeanu si nu trebuia sa treaca prin asemenea incercare, sa dea jos propriul guvern pentru ca asa vrea un singur om. Sper ca in 6 luni sa nu ajungem intr-o situatie simlara, Romania nu merita asa ceva

Sorin Grindeanu

Premierul le-a multumit tuturor ministrilor, spunand ca trebuie sa vina la serviiciu pana la numirea unui noi Guvern. De asemenea, Grindeanu i-a multumit lui Victor Ponta pentru ca a fost alaturi de el.

Premierul a mai spus ca el a ales calea cea mai grea, sa nu accepte functii, iar acum isi va face datoria pana la capat, pana cand Romania va avea un guvern functional.

Sursa foto: Agerpres / MIHAI POZIUMSCHI

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri