PNL a depus, miercuri, in Parlament, o initiativa legislativa potrivit careia salariatii din mediul privat sa poata primi al 13-lea salariu inainte de Craciun si al 14-lea salariu inainte de concediu. Cele doua salarii ar urma sa fie platite de catre companiile private din impozitul pe profit datorat statului, fara a depasi plafonul de 20%.

”Ne dorim alinierea la realitatea europeana. Asa cum sunt recompensati salariatii din companiile profitabile din Germania, Franta, Spania, Austria, Italia asa trebuie sa se intample si in Romania. Discrepanta veniturilor dintre salariatii din mediul privat si cei din sistemul public este o realitate. Ca atare, PNL vine in intampinarea mediului de afaceri cu propunere de modificare a cadrului legal, prin care care salariatii societatilor comerciale cu capital integral privat au posibilitatea de a primi al al 13-lea si al 14-lea salariu. Cheltuielile salariale vor fi deductibile din impozitul pe profit datorate de aceste societati in cuantum de 20%”, a declarat liberalul Ion Stefan, potrivit News.ro.

Deputatul a explicat ca, prin aceasta propunere, bugetul de stat nu va fi vaduvit de anumite venituri, ci, dimpotriva, vor fi incasari suplimentare la buget ca urmare a impozitului pe salariu si a contributiilor sociale si de sanatate, cheltuieli care vor fi suportate tot de societati prin acordarea acestor salarii.

”Adoptarea acestui proiect legislativ va avea un impact bugetar pozitiv. In Romania sunt 3,7 milioane de salariati, de 3 ori mai mult decat in mediul public. Prin acordarea acestor salarii la bugetul de stat se vor incasa prin acordarea acestor salarii peste doua miliarde de lei. Al 13-lea inainte de Craciun si al 14-lea inainte de concediul de odihna”, a mai precizat deputatul PNL.

Sursa foto: KANOWA/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri