11 Septembrie 2017

Ministrul Muncii: Angajatorii care califica someri pot primi 250 de euro/lunar pentru fiecare persoana angajata



Angajatorii care califica someri la locul de munca pot primi din partea statului 250 de euro lunar pentru fiecare persoana angajata, a anuntat ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu.

"Orice angajator poate sa mearga la AJOFM, la oficiile pentru plasarea fortei de munca din judete, si sa ceara de acolo someri pe care sa-i angajeze, chiar necalificati fiind, si primeste pentru ei salariul minim pe economie din partea statului, cu finantare europeana. Avem aproape jumatate de miliard din fonduri europene pentru a plati aceste salarii, pentru a forma forta de munca, pentru ca noi avem o problema in Romania, din acest punct de vedere", a spus Lia Olguta Vasilescu, potrivit Agerpres.

Aceasta a dat exemplul unei fabrici de automobile, care in cazul in care are nevoie de strungari poate angaja someri pe care ii formeaza la locul de munca, iar statul ofera angajatorului 250 de euro pentru fiecare angajat, cu conditia ca acesta sa elibereze dupa perioada de formare un certificat de calificare in meseria respectiva.

Masura este valabila si pentru tinerii care au facultate, pentru stagiari, pentru acestia statul oferind 300 de euro lunar.



Citeste si