Senatul a adoptat, miercuri, proiectul prin care lucrarile de utilitate publica vor putea fi realizate inclusiv in ariile protejate si in zonele cu paduri virgine, potrivit senat.ro.

Proiectul pentru modificarea si completarea Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice a fost initiat de mai multi parlamentari PSD, ALDE si UDMR si a fost adoptat de Senat, miercuri. In acest caz, Camera Deputatilor este for decizional.

„Scoaterea definitiva si ocuparea temporara a terenurilor din fondul forestier national necesare realizarii, dezvoltarii, intretinerii si modernizarii sistemelor de utilitati publice in vederea asigurarii securitatii si sanatatii oamenilor si animalelor, este permisa inclusiv pentru suprafetele cuprinse in zona de protectie stricta, zona de protectie integrala si zona de conservare durabila a ariilor naturale protejate, rezervatii naturale precum si pentru suprafetele incluse in Catalogul national al padurilor virgine si cvasivirgine din Romania ori care intrunesc criteriile si indicatorii pentru includerea in Catalogul national al padurilor virgine si cvasivirgine din Romania”, potrivit unui amendament adoptat de Comisia pentru administratie publica a Senatului.

Taierea padurilor aduce Polonia in atentia Curtii de Justitie a UE

Saptamana aceasta, avocatul general al Curtii de Justitie a UE (CJUE) a condamnat defrisarile ordonate de Varsovia in padurea Bialowieza, una dintre ultimele paduri virgine din Europa. Acesta a argumentat ca taierile nu sunt justificate si sunt susceptibile sa "deterioreze" siturile de reproducere ale unor specii protejate, potrivit unui comunicat, scrie Agerpres.

De la inceputul conflictului, guvernul polonez sustine ca operatiunile au drept scop asigurarea securitatii in padure, prin combaterea proliferarii de insecte xilofage si ca, prin urmare, ele corespund unei exceptari acceptate de legislatia europeana.

Insa, potrivit avocatului general al CJUE, Yves Bot, Polonia "nu a pus in aplicare masurile necesare conservarii sitului", in timp ce masurile luate "au dus la pierderea unei parti din populatiile forestiere".

El a constatat de asemenea "divergenta dintre opiniile stiintifice" cu privire la propagarea in padure a gandacului de scoarta al molidului (Ips typographus), insecta coleoptera invadatoare.

Avocatul general a exprimat de asemenea indoieli in legatura cu faptul ca Polonia a efectuat "o evaluare corespunzatoare" inainte de a lansa defrisarile, "prin simpla analizare a cronologiei deciziilor litigioase si a coerentei pieselor justificative produse". Bot estimeaza astfel ca principiul de precautie a fost "nerespectat".

In iulie 2017, Comisia Europeana a inaintat recurs impotriva Poloniei, pentru ca avea temeri pentru integritatea padurii, clasata situl Natura 2000. Bialowieza, padure milenara, ofera habitate naturale pentru specii de animale si pasari a caror protejare este considerata prioritara.

In noiembrie anul trecut, justitia europeana a amenintat Varsovia cu o penalizare de cel putin 100.000 de euro pe zi daca nu va inceta "imediat" defrisarile din padurea Bialowieza.

Sursa foto: Dobos Bella Noemi / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri