5 Aprilie 2018

Comisia juridica: Prescriere dupa 3 ani pentru incompatibilitati si conflict de interese



Comisia juridica a Camerei Deputatilor a adoptat un amendament care prevede prescrierea dupa 3 ani a faptelor savarsite de persoanele aflate in functii publice ce determina existenta conflictului de interese sau a starii de incompatibilitate, scrie Digi24.

Amendamentul a fost formulat la un proiect al deputatului PSD Catalin Radulescu, „deputatul mitraliera”, si prevede: „Faptele savarsite de persoanele incadrate in categoriile prevazute in art. 1 ce determina existenta conflictului de interese sau a starii de incompatibilitate se prescriu in termen general de 3 ani de la data savarsirii lor in conformitate cu art 2517 din legea Codul civil”.

Amendamentul a fost adoptat cu votul majoritatii PSD-ALDE-UDMR.

„Poate nu cunoasteti exact situatia. De vreo 5-6 ani, anual, primesc sume enorme in plus cei de la ANI. Au softuri, au de toate necesare prin care in acest interval de trei ani pentru persoanele care depun anual declaratii de avere sa poata parcurge... Termenul de decadere general nu pentru infactiuni, nu pentru altfel de incalcari ale obligatiilor de serviciu, ci anumitor elemente generale”, a spus deputatul UDMR Marton Arpad.

In luna decembrie 2017, deputatul PSD Catalin Radulescu, alaturi de alti peste o suta de parlamentari social-democrati, au inregistrat o initiativa legislativa potrivit careia faptele savarsite de persoanele aflate in exercitarea demnitatilor publice sau functiilor publice ce determina existenta conflictului de interese sau a starii de incompatibilitate se prescriu in termen de trei ani de la data savarsirii lor.

„Faptele savarsite de persoanele aflate in exercitarea demnitatilor publice sau functiilor publice ce determina existenta conflictului de interese sau a starii de incompatibilitate se prescriu in termen de trei ani de la data savarsirii lor”, se arata in propunerea de modificare a legii 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice.

Potrivit expunerii de motive, „initiatorii propun introducerea unui termen de prescriptie a faptelor ce determina existenta conflictului de interese sau a starii de incompatibilitate, avand in vedere ca si in materia mai grava, a ilicitului penal, exista o astfel de institutie juridica, mai precis prescriptia raspunderii penale. De asemenea, nu este nici moral si nici legal ca aceste fapte sa fie imprescriptibile”.

Initiativa lui Catalin Radulescu a mai fost semnata de 102 deputati PSD, Damian Florea (Pro Romania) si Furic Iarco (minoritati).



Citeste si